Zilele Ursului la Grădina Zoologică din Târgu Mureş
Grădina Zoologică din Târgu Mureş organizează Zilele Ursului între 1 şi 4 februarie 2024. Evenimentul aduce în prim-plan tradiţiile legate de urs.
26 Ianuarie 2024, 10:30
Pe 2 februarie, la ora 11, de Ziua Ursului, va avea loc tradiţionala prognoză meteo, în care ursii noştri vor face preziceri cu privire la vremea viitoare. Este un moment captivant şi plin de tradiţie, în care participanţii pot observa comportamentul urşilor şi pot interpreta semnificaţiile acestuia în ceea ce priveşte prognoza meteorologică.
Cum se ştie, în fiecare an, în 2 februarie ursul îşi paraseşte bârlogul devenind astfel un bun indicator meteorologic. Conform tradiţiei, el îşi priveşte umbră în zăpadă. Dacă este frig sau ceaţă şi nu-şi vede umbră, îşi paraseşte bârlogul şi îşi vede de treburi prin pădure. Dacă timpul este frumos, cu soare şi îşi vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile.
Între 1 şi 4 februarie, invităm vizitatorii să se alăture jocului nostru special, care constă în completarea unui rebus cu tematică de urs. Acest joc aduce un element distractiv şi educativ, încurajând participanţii să exploreze informaţiile despre ursi amplasate pe cele nouă panouri informative din Grădina Zoologică.
Detalii despre joc:
Solicitaţi un rebus la casierie (dacă aveţi nevoie de un pix, vă stăm la dispoziţie).
Exploraţi cele nouă panouri informative pe teritoriul Grădinii Zoologice, care vă vor ajuta să completaţi rebusul.
Completaţi rebusul în întregime !
Introduceţi prenumele şi datele de contact în spaţiile corespunzătoare.
Lăsaţi rebusul completat în cutia special amenajată la intrare.
Extragerea câştigătorului va avea loc pe 4 februarie, la ora 16:00. Vor fi luate în considerare doar soluţiile corecte şi completate integral. Premiul va fi un plus de urs brun adoptat de Grădina Zoologică din Târgu Mureş.
Comunicat de presă