Ascultă Radio Antena Satelor Live

Desenele făcute de copii la vârsta de 4 ani sunt un indicator al inteligenţei

Copiii care, la 4 ani, pot desena corect un om au şanse mai mari de a se dovedi mai inteligenţi la vârsta adolescenţei, spun cercetătorii de la King’s College London, care au analizat peste 15.000 de desene făcute de cei mici.

29 Iulie 2015, 06:47

Copiilor testaţi li s-a cerut, la 4 ani, să deseneze un copil, iar desenele au primit scoruri între 0 şi 12, în funcţie de prezenţa unor elemente precum capul, nasul, urechile, părul, corpul, braţele.

Nu s-a ţinut seama de proporţii, dar copiii au primit puncte în plus dacă au reprezentat şi haine în desenele lor. Copiii au fost, de asemenea, testaţi pentru determinarea inteligenţei verbale şi non-verbale, la 4 ani şi apoi la 14 ani.

Copiii care dădeau dovadă de pricepere la desen la 4 ani aveau o probabilitate sporită de a obţine scoruri mai mari la testele de inteligenţă, zece ani mai târziu.

Studiul a fost realizat pe 7.750 de perechi de gemeni, identici şi non-identici, şi a arătat că talentul artistic are o componentă genetică puternică. Era mult mai probabil ca gemenii identici să facă desene de calitate similară, comparativ cu gemenii non-identici.

Citeste continuarea pe monitorulsv.ro

Cimpanzeii și bondarii  îşi pot transmite abilităţile în rândul comunității lor
Stiinta 07 Martie 2024, 16:33

Cimpanzeii și bondarii îşi pot transmite abilităţile în rândul comunității lor

Există dovezi că atât cimpanzeii, cât și bondarii au capacitatea de a-și transmite abilitățile dobândite semenilor, dar...

Cimpanzeii și bondarii îşi pot transmite abilităţile în rândul comunității lor
Virusul gripei aviare se adaptează pentru a se răspândi la mamiferele marine
Stiinta 23 Februarie 2024, 17:58

Virusul gripei aviare se adaptează pentru a se răspândi la mamiferele marine

Constatările ridică probleme legate de conservarea faunei sălbatice și de sănătatea ecosistemelor.

Virusul gripei aviare se adaptează pentru a se răspândi la mamiferele marine
Descoperire în domeniul bolii Alzheimer: Cercetătorii au reuşit să prevină deteriorarea memoriei pe un animal
Stiinta 15 Februarie 2024, 16:02

Descoperire în domeniul bolii Alzheimer: Cercetătorii au reuşit să prevină deteriorarea memoriei pe un animal

Cercetătorii israelieni au reuşit să prevină deteriorarea memoriei în cazul unui model animal, oferind perspective...

Descoperire în domeniul bolii Alzheimer: Cercetătorii au reuşit să prevină deteriorarea memoriei pe un animal
O nouă specie de pterozaur, descoperită pe Insula Skye din Scoţia
Stiinta 06 Februarie 2024, 20:22

O nouă specie de pterozaur, descoperită pe Insula Skye din Scoţia

Oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă specie de pterozaur pe Insula Skye din Scoţia, relatează marţi DPA/PA Media.

O nouă specie de pterozaur, descoperită pe Insula Skye din Scoţia
Urme de paşi umani, vechi de aproximativ 100.000 de ani, descoperite în Maroc
Stiinta 06 Februarie 2024, 20:04

Urme de paşi umani, vechi de aproximativ 100.000 de ani, descoperite în Maroc

Peste 80 de urme de paşi umani, vechi de aproximativ 100.000 de ani, au fost găsite pe litoralul de nord al Marocului şi sunt...

Urme de paşi umani, vechi de aproximativ 100.000 de ani, descoperite în Maroc
Un nou tratament împotriva cancerului bazat pe un anticorp modificat
Stiinta 19 Ianuarie 2024, 15:44

Un nou tratament împotriva cancerului bazat pe un anticorp modificat

Oamenii de ştiinţă israelieni au dezvoltat un nou anticorp care creează un răspuns imunitar puternic împotriva cancerului, a...

Un nou tratament împotriva cancerului bazat pe un anticorp modificat
O descoperire arheologică ar putea rescrie istoria Braziliei
Stiinta 13 Ianuarie 2024, 22:03

O descoperire arheologică ar putea rescrie istoria Braziliei

Muncitorii care tocmai începuseră lucrările pe un şantier din nord-estul Braziliei au descoperit mai multe oseminte umane şi...

O descoperire arheologică ar putea rescrie istoria Braziliei
O imensă reţea de oraşe antice a fost descoperită în Amazonia
Stiinta 13 Ianuarie 2024, 01:46

O imensă reţea de oraşe antice a fost descoperită în Amazonia

Oamenii de ştiinţă au descoperit în pădurea tropicală amazoniană o vastă reţea de oraşe dens populate, vechi de 2.500 de ani,...

O imensă reţea de oraşe antice a fost descoperită în Amazonia