Somnul ne este absolut necesar, la fel ca apa sau hrana, pentru a ne reface şi pentru a funcţiona la parametrii optimi. Deși...
Dacă ați încercat, fără succes, toate căile posibile să renunțați la fumat, atunci trebuie să apelați la ajutorul uleiului de...
Topirea ghețarilor s-a intensificat în ultimii zece ani, atingând niveluri record în întreaga lume, constată un studiu al...
Te-ai trezit fredonând o melodie, deși nu este piesa ta preferată? Specialistii numesc asta un “parazit muzical”. La fel ca...
Tot timpul te gândești la câte ceva sau la cineva, dar arareori se întâmplă să te gândești la tine.
Copiii care, la 4 ani, pot desena corect un om au şanse mai mari de a se dovedi mai inteligenţi la vârsta adolescenţei, spun...
Un studiu arheologic amanuntit asupra unor resturi de plante gasite pe tarmul Marii Galileei arata ca oamenii cultivau...
Ceva a fost acolo, plutind în spațiu, dincolo de hubloul lui Apollo 11. Era „acolo, suficient de aproape pentru a fi...
Te îndoiai că fericirea există? Ei bine, fericirea există și poate fi chiar și măsurată.S-a descoperit ecuatia fericirii,...
Atunci când citim sau când reuşim să rezolvăm o ghicitoare avem impresia că deţinem controlul, spune Tom Stafford, specialist...
„Într-un univers infinit trebuie să existe urme de viaţă” suştine celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking, care a...
In ziua de azi, dronele se găsesc peste tot – omoară, monitorizează, cartografiază şi plantează. Mai nou, sunt folosite şi...
NASA intenţionează să trimită un submarin în spaţiu, în jurul anului 2040, cu misiunea de a explora oceanele de hidrocarburi...
Pacienţii care au sindromul locked-in, adică sunt conştienţi, dar complet paralizaţi şi nu pot comunica, vor avea o nouă...
Cea mai adâncă peşteră de calcar din România, Peştera Tăuşoare din Munţii Rodnei, a beneficiat de un proiect cu fonduri...
Statisticile arată că unul din trei oameni de pe planetă moare de cumplita maladie și că 3 din 5 oameni deszvoltă, pe...
Aproape o treime din viaţă o petrecem dormind – sau cel puţin aşa ar trebui. Somnul este mult mai mult decât o activitate...
Atunci când citim sau când reuşim să rezolvăm o ghicitoare avem impresia că deţinem controlul, spune Tom Stafford, specialist...
Potrivit unui studiu, un procent de 70% din populaţia lumii va utiliza smartphone-uri până în 2020, iar 90% dintre oameni vor...
O soluţie inovativă obţinută într-un laborator din Seul ar putea în curând să concureze Tesla şi alte companii în domeniul...
Cele trei echipe de studenţi şi profesori ai Facultăţii de Inginerie de la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu au obţinut...
Institutul Național al Abuzului de Droguri din Statele Unite (sau NIDA) a recunoscut oficial capacitatea marijuana de a ucide...
Dacă doriți să vă surprindeți invitații cu o idee năstruşnică şi cât se poate de simplă, citiți următorul articol şi aflați...
Există viață pe Marte? Aceasta este întrebarea la care o companie olandeză doreşte să afle răspunsul. În ce constă misiunea...
Spectacolul oferit de o eclipsa este unul impresionant pentru toate culturile lumii, care au propriile lor mitologii, acestea...
NASA intenţionează să trimită un submarin în spaţiu, în jurul anului 2040, cu misiunea de a explora oceanele de hidrocarburi...
Mediile de stocare magnetice precum hard-disk-urile au revoluţionat modul de manevrare a informaţiei: suntem obişnuiţi să...
De obicei, vasele din cupru se înnegresc imediat şi cu greu reuşim să le scoatem „la lumină”. Iată cea mai simplă şi ieftină...
Din păcate, o mare cantitate din sarea pe o care o mâncăm zilnic nici nu o vedem. Şi asta pentru că ea este introdusă în...
Cancerul pancreatic este unul dintre cele mai dificile tipuri de cancer, deoarece este greu de diagnosticat, răspunde slab la...
Doctorii în biologie moleculară din Sălaj avertizează că răcelile banale de sezon au devenit rezistente la tratamentele...
Un expert eleveţian în taxidermie a reuşit să recreeeze prima replica a unui chip preistoric aparţinând unei prinţese...
Voi cunoaşteţi povestea unui proiect studenţesc care a intrat la apă... la propriu, pentru că asta şi trebuia... Este vorba...
Situată în imediata apropiere a oraşului Mangalia (port la Marea Neagră, sud-estul României), peşterea Movile a fost...
Din păcate, stresul face parte din viaţa noastră. Puţini sunt cei care pot afirma că duc o viaţă lipsită de orice fel de...
Cui nu i se par practice vasele din plastic? Toţi ne folosim de ele, dar din păcate ele reprezintă un pericol real asupra...
Prezentă la Târgul de tehnologie CES 2015 de la Las Vegas, o companie a demonstrat o metodă inedită de a încărca telefonul de...
Bateria viitorului poate fi încărcată în doar două minute şi ţine până la 20 de ani. Cercetătorii susţin că acest tip de...
Creierul omului rămâne încă activ chiar şi atunci când dormim, afirmă cercetătorii britanici şi francezi, care au descoperit...
Pentru cei care încă se îndoiesc de oportunitatea imprimantei 3D, există o veste bună: aceste aparate servesc pentru a...
Focurile de artificii au devenit deja o tradiție de Anul Nou. Puțini știu însă cum arată un foc de artificii privit îndeaproape.
Potrivit unei legende artificiile au fost inventate accidental acum două mii de ani de către un bucătar chinez care...
Ce s-ar întâmpla dacă ai lansa artificii în spațiul cosmic? Dacă ți-ai pus vreodată întrebarea aceasta, ei bine, noi avem...
Cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au realizat un clip interesant, prin care au vrut să explice cum ar arăta...
Poţi să baţi cuie cu el, poţi să îl pui la încercare împotriva unui pepene! Rezultatul este surprinzător! Oppo R5 este...
O companie israeliană a anunţat că a dezvoltat o tehnologie care permite reîncărcarea unui telefon mobil în câteva secunde şi...
Zilnic, în lume se consumă peste 2,25 de miliarde de ceşti de cafea. Un studiu recent demonstrează că această băutură devine...
Într-o lume din ce în ce mai poluată, un stil de viaţă sănătos implică şi utilizarea unui gadget purtabil precum TZOA pentru...
Contrar opiniei potrivit căreia floricelele de porumb dăunează sănătăţii, aceste delicioase gustări, preparate acasă şi...
Tuturor oamenilor le place să stea lângă un foc aprins în căminul din casă sau lângă o vatră în mijlocul naturii....
Cum ar fi să stai sub un copac care, pe lângă umbră, oferă conexiune la Internet şi energie electrică? Pare uimitor, însă...