Albinele ar putea depista testele pozitive pentru COVID-19
Cercetătorii olandezi au antrenat albine, care au un simţ neobişnuit al mirosului, să identifice mostrele infectate cu COVID-19, descoperire care ar putea reduce la câteva secunde doar timpul de testare pentru coronavirus.
10 Mai 2021, 10:21
Pentru a antrena albinele, oamenii de ştiinţă din laboratorul de biologie veterinară al Universităţii Wageningen le-au dat apă cu zahăr drept recompensă după ce micile insecte au indicat mostre infectate cu COVID-19.
Dacă albinele au indicat mostre neinfectate, nu au primit zahăr. Obişnuite cu procedura, albinele îşi vor scoate spontan limba pentru a primi recompensa dacă i se prezintă o mostră infectată, a explicat Wim van der Poel, profesor de virusologie participant la proiect.
„Colectăm albine obişnuite de la un apicultor şi le punem în hamuri. După ce le prezentăm o mostră pozitivă, imediat le dăm apă cu zahăr, iar albinele îşi extind limba pentru a lua apa îndulcită”, a declarat Wim van der Poel, care a precizat că prelungirea limbii este semnul că se află în faţa unui test pozitiv de coronavirus.
Metoda inedită este şi ieftină, putând fi utilizată acolo unde lipsesc testele clinice, noteaza Rador.
„Sunt un mare iubitor de albine, dar le-aş folosi pentru cu totul alte scopuri decât acela de a detecta COVID-19”, a declarat Dirk de Graaf, profesor care a studiat îndelung albinele şi care consideră că utilizarea albinelor nu este o metodă care să înlocuiască formele convenţionale de testare pentru coronavirus.
Foto: pixabay