Lac subteran descoperit pe Marte de cercetătorii italieni
Echipa de cercetători a utilizat un aparat radar, situat pe o navă spaţială, pentru a detecta masa de apă, de sub calota polară a planetei Marte.
26 Iulie 2018, 12:02
Raportul precizează că lacul ar putea constitui un posibil habitat pentru forme de viaţă. Rezervorul, care are un diametru de aproximativ 20 de kilometri şi forma unui triunghi cu vârfurile rotunjite, reprezintă prima masă stabilă de apă lichidă descoperită vreodată pe Marte. Potrivit cercetătorilor, lacul arată similar cu cele găsite sub Antarctica şi Groenlanda.
"Acesta este locul de pe Marte unde există ceva ce seamănă cel mai mult cu un habitat, cu un loc în care ar putea subzista viaţa", a declarat omul de ştiinţă Roberto Orosei, de la Istituto Nazionale di Astrofisica, din Italia, care a coordonat cercetarea publicată în revista Science.
Au fost colectate date timp de aproximativ trei ani, utilizând un aparat de la bordul navei spaţiale Mars Express, a Agenţiei Spaţiale Europene, care a pătruns prin calotele de gheaţă de pe Marte şi a trimis impulsuri radar înapoi către nava Express. Orosei a precizat că temperatura apei din lac este sub punctul de îngheţ, însă ea s-a menţinut lichidă, datorită unei cantităţi considerabile de sare.
Dacă vor fi detectate alte rezervoare şi va fi descoperită o reţea de lacuri glaciare - ca pe Pământ - acest fapt ar putea indica faptul că apa a rezistat pe Marte, de milioane de ani, a mai spus cercetătorul italian, adăugând că întrebarea care rămâne este dacă s-ar fi putut dezvolta vreo formă de viaţă şi dacă acestea ar fi putut supravieţui până acum.
Vezi și Trusa medicală de voiaj și alte sfaturi de călătorie
Citește și Sfatul medicului, cu privire la tratamentul celor mai grave boli