Ascultă Radio Antena Satelor Live

Primii embrioni de şoarece au fost dezvoltaţi în Spaţiu

Primii embrioni de şoarece au fost dezvoltaţi în Spaţiu
Foto: Pixabay

31 Octombrie 2023, 12:39

Pentru prima dată, embrioni de mamifere, în acest caz şoareci, au fost dezvoltaţi în Spaţiu: obţinuţi pe Pământ, au fost congelaţi şi trimişi la Staţia Spaţială Internaţională, în august 2021 şi datorită Agenţiei Spaţiale japoneze Jaxa.

Pe ISS, astronauţii au dezgheţat embrionii de şoarece şi i-au lăsat să crească timp de patru zile în condiţii de microgravitaţie, noteaza Rador.

Experimentul, condus de Universitatea Yamanashi din Japonia şi publicat în revista "iScience", constituie un prim pas către o posibilă demonstraţie că oamenii se pot reproduce şi în afara Terrei, chestiune care începe să devină din ce în ce mai relevantă, pe măsură ce explorarea Spaţiului continuă şi începe să fie formulată ipoteza coloniilor umane pe Lună şi, în viitor, pe Marte.

Cercetătorii au fost coordonaţi de Teruhiko Wakayama, unul dintre protagoniştii cercetărilor privind celulele stem şi efectele microgravitaţiei asupra celulelor germinale, care deja în 2009 descoperise că fecundarea ovulelor era posibilă şi în Spaţiu, în timp ce implantarea ovulelor fertilizate era mai problematică.

De data aceasta, cercetătorii s-au concentrat în schimb pe primele etape ale dezvoltării embrionare: rezultatele experimentului efectuat pe ISS arată că rata de supravieţuire a embrionilor este inferioară, dar că cei care reuşesc să supravieţuiască se dezvoltă într-un mod absolut normal, cel puţin până la faza de blastocist, una din fazele iniţiale care merge din a patra până în a 14-a zi după fecundare.

Cercetătorii subliniază că va fi nevoie de mult mai multă muncă pentru a înţelege efectele mediului spaţial asupra dezvoltării fetale a mamiferelor.

De exemplu, alte studii efectuate pe rozătoare au evidenţiat că rămânerea în Spaţiu în fazele critice ale gestaţiei poate împiedica dezvoltarea sistemului vestibular, fundamental pentru echilibru şi orientare, şi a sistemului musculo-scheletic.

"Trebuie să ne grăbim să realizăm aceste studii fundamentale, înainte ca ISS să nu mai fie operaţională", afirmă autorii cercetării.

Bebelușii încep să-și formeze amintiri mai devreme decât credeam
Stiinta 21 Martie 2025, 13:09

Bebelușii încep să-și formeze amintiri mai devreme decât credeam

Un nou studiu schimbă complet felul în care privim memoria celor mici. Se pare că bebelușii pot reține informații și...

Bebelușii încep să-și formeze amintiri mai devreme decât credeam
110 ani de la prima fotografie a planetei Pluto
Stiinta 19 Martie 2025, 11:39

110 ani de la prima fotografie a planetei Pluto

Sunt marcați 110 ani (1915) de când a fost fotografiată pentru prima dată planeta Pluto, însă abia în 1930 a fost recunoscută...

110 ani de la prima fotografie a planetei Pluto
Programul RO-SCUD, pentru dezvoltare durabilă
Stiinta 06 Martie 2025, 10:20

Programul RO-SCUD, pentru dezvoltare durabilă

Programul RO-SCUD, care abordează Ştiinţa, Cultura şi Diplomaţia ca factori ai dezvoltării durabile a României, cu suportul...

Programul RO-SCUD, pentru dezvoltare durabilă
O galaxie care își devorează vecinii, descoperită de cercetători
Stiinta 24 Februarie 2025, 11:30

O galaxie care își devorează vecinii, descoperită de cercetători

O echipă de astronomi a identificat o galaxie aflată la 88 de milioane de ani lumină de Soare, care își devorează galaxiile...

O galaxie care își devorează vecinii, descoperită de cercetători
Geoparcul Ţara Haţegului surprinde din nou, prin descoperirea a noi specii de dinozauri
Stiinta 24 Februarie 2025, 10:52

Geoparcul Ţara Haţegului surprinde din nou, prin descoperirea a noi specii de dinozauri

Două noi specii de dinozauri au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, confirmând...

Geoparcul Ţara Haţegului surprinde din nou, prin descoperirea a noi specii de dinozauri
Transformarea ceții în apă potabilă, o soluție pentru regiunile aride
Stiinta 21 Februarie 2025, 16:03

Transformarea ceții în apă potabilă, o soluție pentru regiunile aride

În regiunile aride ale lumii, unde accesul la apă este limitat, recoltarea ceții devine o soluție inovatoare și eficientă....

Transformarea ceții în apă potabilă, o soluție pentru regiunile aride
Experți: Riscul de coliziune a asteroidului YR4 cu Pământul este de 3,1%
Stiinta 19 Februarie 2025, 13:32

Experți: Riscul de coliziune a asteroidului YR4 cu Pământul este de 3,1%

Oamenii de știință au identificat asteroidul YR4 ca având un risc de impact cu Pământul de 3,1%, cea mai ridicată...

Experți: Riscul de coliziune a asteroidului YR4 cu Pământul este de 3,1%
Concentrații mari de nanoplastice, detectate în placenta nou-născuților prematuri
Stiinta 31 Ianuarie 2025, 15:16

Concentrații mari de nanoplastice, detectate în placenta nou-născuților prematuri

Un studiu recent a descoperit concentrații ridicate de microplastice și nanoplastice în placenta bebelușilor născuți...

Concentrații mari de nanoplastice, detectate în placenta nou-născuților prematuri