Ascultă Radio Antena Satelor Live

Albania va depăşi România în acest an la încasări şi ca număr de turişti străini

Albania ne va depăşi din punct de vedere încasări din turism şi număr de turişti străini în 2023, o ţară despre care în urmă cu 10 ani se făceau glume, a declarat, miercuri, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca, într-o conferinţă organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Albania va depăşi România în acest an la încasări şi ca număr de turişti străini
Albania, Sarande Foto: David Mark / Pixabay

30 August 2023, 17:55

"Ce înseamnă turismul efectiv în nişte cifre chioare în România? Dacă ne uităm tot pe cifrele anului trecut, vedem că 86% din încasările din turism şi activităţi conexe au venit de la turiştii români şi doar 14% de la turiştii străini.

Cei 1,5 milioane de turişti străini de care vorbeam mai devreme au stat în România undeva între 2 şi 3 nopţi.

Asta este durata media sejurului, cam 2,6 nopţi. Este foarte puţin comparativ cu cu alte ţări. Iar cei 14% din încasări ne pun, de asemenea, la coada Europei.

Dacă ne uităm, de exemplu, la Bulgaria, unde ponderea a fost cam jumate-jumate turism intern versus incoming, nu mai spun de ţările cu tradiţie în turism (...), iar după cum se văd cifrele, anul acesta până şi Albania ne va depăşi din punct de vedere încasări din turism şi număr de turişti străini.

Dacă în urmă cu 10 ani făceam glume pe seama turismului în Albania, iată că nu mai e glumă. O ţară care era paria Europei a ajuns deja să ne dea lecţii în turism', a spus Dumitru Luca.

Acesta a precizat că în urmă cu o săptămână a lansat un SOS către autorităţi vizavi de turismul de incoming, dar încă nu a văzut nicio reacţie concretă.

'Sperăm să vedem totuşi ceva concret, pentru că aici este zona unde se poate face cel mai mult, este zona încă neexploatată. Avem din punct de vedere turişti străini, poate, cele mai modeste cifre din Europa, şi ca număr, şi ca durată, ca media sejurului şi ca încasări, ca tot ce veţi, deşi potenţial există şi este potenţial nevalorificat', a adăugat preşedintele ANAT.

În opinia sa, pe lângă instabilitatea fiscală, turismul din România suferă foarte mult la capitolul promovare.

Bugetul României pentru promovarea turismului este de 1,5 milioane de euro pe un an, nivel situat sub cel al bugetului unei companii de nivel mediu din Europa, a subliniat preşedintele ANAT.

Etichete : albania turism romania
ANAT: România îşi consolidează poziţia în turismul internaţional prin participarea la World Travel Market - Londra
Turism 08 Noiembrie 2024, 14:11

ANAT: România îşi consolidează poziţia în turismul internaţional prin participarea la World Travel Market - Londra

Un număr de 35 de organizaţii profesionale şi agenţi economici, inclusiv membri ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de...

ANAT: România îşi consolidează poziţia în turismul internaţional prin participarea la World Travel Market - Londra
Toamna în Munții Rodnei. O invitație la explorare și relaxare în inima naturii
Turism 29 Octombrie 2024, 13:23

Toamna în Munții Rodnei. O invitație la explorare și relaxare în inima naturii

Toamna aduce un farmec aparte în Munții Rodnei, transformând acest colț de rai într-o destinație ideală pentru iubitorii de...

Toamna în Munții Rodnei. O invitație la explorare și relaxare în inima naturii
Brașovul, în clasamentul celor mai bune destinații de vacanță în 2025, realizat de National Geographic
Turism 23 Octombrie 2024, 16:53

Brașovul, în clasamentul celor mai bune destinații de vacanță în 2025, realizat de National Geographic

Brașovul, una dintre cele mai pitorești și vizitate destinații turistice din România, a fost inclus în prestigiosul top al...

Brașovul, în clasamentul celor mai bune destinații de vacanță în 2025, realizat de National Geographic
România turistică, promovată pe piaţa americană
Turism 21 Octombrie 2024, 10:58

România turistică, promovată pe piaţa americană

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a desfăşurat, în perioada 13-19 octombrie, o vizită de...

România turistică, promovată pe piaţa americană
Atenţionare de călătorie: Italia - regiuni afectate de ploi abundente şi inundaţii severe
Turism 20 Octombrie 2024, 11:25

Atenţionare de călătorie: Italia - regiuni afectate de ploi abundente şi inundaţii severe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească...

Atenţionare de călătorie: Italia - regiuni afectate de ploi abundente şi inundaţii severe
Mănăstirea Lainici, una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din România
Turism 14 Octombrie 2024, 12:31

Mănăstirea Lainici, una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din România

O vorbă de duh spune că "unui călător îi stă bine cu drumul" și, pentru că am vrut să punem încă o piatră care să întărească...

Mănăstirea Lainici, una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din România
La Sulina începe Festivalul Dunării
Turism 12 Septembrie 2024, 09:25

La Sulina începe Festivalul Dunării

Festivalul Dunării va începe, joi dimineaţa, în oraşul Sulina, cu trei expoziţii găzduite atât de Farul Vechi, cât şi de...

La Sulina începe Festivalul Dunării
Descoperiți tradițiile satului românesc la noaptea muzeelor la sate!
Turism 31 August 2024, 13:33

Descoperiți tradițiile satului românesc la noaptea muzeelor la sate!

Întoarceți-vă în timp și explorați tradițiile satului românesc la Casa Frusina din Corbeanca. Noaptea Muzeelor la Sate vă...

Descoperiți tradițiile satului românesc la noaptea muzeelor la sate!