Ascultă Radio Antena Satelor Live

La munte şi la plajă. 5 destinaţii unde le ai pe amândouă

La munte sau la mare? Aceasta e întrebarea care dă bătăi de cap multor turişti atunci când vine vorba de alegerea unei destinaţii de vacanţă. Dar de ce să nu le aveţi pe amândouă? Iată câteva idei de vacanţă care împacă gusturile întregii familii.

02 August 2015, 21:00

Muntenegru

Cu munți înalţi de aproape 2.000 m, Muntenegru oferă turiștilor nemeroase variante pentru drumeții, mai ales dacă alegeți cazarea în stațiunea Budva sau Kotor. Pentru cei care sunt mai comozi, din Budva se poate ajunge la Cetinje, fosta capitală a țării, în circa 45 de minute. De acolo trebuie să tocmiți un taxi până pe muntele Lovcen, cu o înălțime de 1.749 m, din rezervația cu același nume. Sus pe munte, după ce veți urca câteva sute de scări, se află mausoleul lui Petar Petrovic Njegos, considerat unul dintre cei mai mari conducători ai țării, mort la 37 de ani, în 1851. De aici veți avea o vedere spectaculoasă asupra munților, dar și către Golful Kotor. Dacă alegeţi cazare în Budva, vă recomandăm plajele Mogren. O mică plimbare puteţi face şi la plaja de la Sveti Stefan. Din Kotor puteţi urca pe munte, la ceea ce a mai rămas din fortăreaţa lui Sveti Ivan (nr. Sf. Ioan).

Continuarea articolului pe economica.net

Turism 22 Aprilie 2025, 10:24

Turiştii vor intra în Veneţia cu bilet

Turiştii au decis să vină de Paşte la Veneţia, în ciuda faptului că trebuie să plătească 10 euro de persoană pentru biletul...

Turiştii vor intra în Veneţia cu bilet
Turism 17 Aprilie 2025, 10:39

Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari își deschide porțile pentru vizitatori de Paște

Turiștii care doresc să viziteze Cetatea Poenari în perioada Sărbătorilor Pascale o pot face în cadrul unui program special...

Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari își deschide porțile pentru vizitatori de Paște
Turism 16 Aprilie 2025, 12:33

Agroturismul românesc prinde aripi. Tradiția atrage tot mai mulți turiști

Turismul rural din România trece printr-o perioadă de efervescență. Din ce în ce mai mulți turiști români și străini aleg...

Agroturismul românesc prinde aripi. Tradiția atrage tot mai mulți turiști
Turism 15 Aprilie 2025, 11:18

Voucherele de vacanță ar putea deveni accesibile în curând, dacă normele sunt aprobate

Guvernul ar putea aproba în această săptămână normele de accesare a voucherelor de vacanţă, potrivit ministrului Economiei,...

Voucherele de vacanță ar putea deveni accesibile în curând, dacă normele sunt aprobate
Turism 04 Aprilie 2025, 18:39

Turiștii pot explora din nou Cetatea Poenari, simbol al istoriei medievale

Cetatea Poenari, unul dintre cele mai spectaculoase monumente medievale din România, se redeschide oficial publicului după o...

Turiștii pot explora din nou Cetatea Poenari, simbol al istoriei medievale
Turism 04 Aprilie 2025, 12:36

Turismul intern a avut un start bun în 2025, cu o creștere ușoară

Sectorul turistic din România a înregistrat o ușoară creștere în perioada ianuarie-februarie 2025, potrivit datelor publicate...

Turismul intern a avut un start bun în 2025, cu o creștere ușoară
Turism 02 Aprilie 2025, 13:23

Cetățenii UE nu mai pot intra liber în Marea Britanie, fiind necesară o autorizaţia electronică

Triștii europeni care doresc să viziteze Marea Britanie vor trebui să obțină o autorizație electronică de călătorie (ETA)...

Cetățenii UE nu mai pot intra liber în Marea Britanie, fiind necesară o autorizaţia electronică
Turism 27 Martie 2025, 18:40

Vacanță de Paște în Vâlcea: Tradiții, mănăstiri, meșteșuguri și ospitalitate autentică

Sărbătorile Pascale din acest an aduc o ocazie unică pentru turismul intern: Paștele Ortodox și cel Catolic sunt sărbătorite...

Vacanță de Paște în Vâlcea: Tradiții, mănăstiri, meșteșuguri și ospitalitate autentică