România. Harta păstrătorilor de rost
Prin rost se înţelege mai puţin decât filosoficul sens al vieţii, cât poate bunul simţ şi utilitatea fiecărui gest, încărcătura de sens a fiecărui lucru, specifice ţăranilor români autentici, cei ce au învăţat de la bătrânii lor cum merge lumea şi de ce aşa şi nu altfel. Rost care se pierde, laolaltă cu tradiţiile înlocuite de evenimentele lumii moderne, grefate uşor nenatural pe traiul nostru cel de toate zilele, laolaltă cu rădăcinile pe care tot mai mulţi dintre noi şi le smulg din pământul pe care s-au născut şi le replantează pe cine ştie unde, în crevase de beton sau pe nisipuri străine.
31 Ianuarie 2015, 10:51
Pentru a-i găsi pe cei ce au rezistat, într-un mod aproape miraculos, schimbărilor ce au măturat România în ultimele trei sferturi de veac, a apelat la cunoştinţe şi la o comunitate pe Facebook, care a crescut organic, aproape fără efort. Aşa a identificat nu mai puţin de 58 de meşteri care, deşi bătrâni, încă mai puteau povesti despre meşteşugul şi viaţa lor. Primul pe care îl aminteşte Răzvan Voiculescu este un pedagog de şcoală veche.
„Am găsit un domn în Bucovina pe care tot satul îl cunoştea, era ultimul dascăl de biserică. În tinereţea lui el le-a predat copiilor în biserică şi ceea ce el le preda era un soi de combinaţie între cultura generală, în limita a ce se înţelegea prin cultură generală în anii ’30-’40, şi învăţămintele biblice. De-aia se numea dascăl de biserică. E singurul pe care l-am găsit şi care vorbea coerent, eşi greu la aproape 90 de ani să mai vorbeşti, aşa încât înregistrările şi fotografiile să iasă bine.”
Împreună cu regizorul Şerban Georgescu şi o mică echipă de filmare, Răzvan Voiculescu a bătut la poarta celor ce nu mai au cui să dea mai departe meşteşugul lor. Câţiva i-au rămas în minte în mod special. „Cuza Perţa din Ţara Făgăraşului îmi povestea că în cei 60 de ani de activitate ca sculptor popular a avut nenumărate generaţii de tineri care la prima vedere erau foarte interesaţi, foarte sârguincioşi şi dornici să înveţe, dar cei mai mulţi au rezistat doar 2-3 luni de zile pentru că ei considerau că asta e tot ce trebuie învăţat. Apoi vor să facă altceva. Există câţiva interesaţi, câţiva tineri care-i mai frecventează doar la nivel de curiozitate sau cel mult, de ucenic. Asta este o realitate cât se poate de crudă. Sunt ultima generaţie, cei care au acum 70-80 de ani. După ei nu mai vine nimeni, ei sunt ultimii care au mai prins încă spiritul acela care între timp a dispărut. Cei care, printr-un miracol mai preiau astăzi cunoştinţele acestor oameni, nu iau decât ce au învăţat aceşti oameni să scoată din mâinile lor.
Citește articolul integral pe RADIO ROMÂNIA INTERNAȚIONAL
Citește și
Cu Filomela lui Tiștere, în bucătăria Sfântului Nicodim
„Clopărița”. Femeia care face clopuri faine pentru capete de bărbați
