Turismul de sănătate şi cel religios, în revenire după pandemie
Mulţi români au ales în acest an să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în zone pitoreşti din judeţele Gorj, Bihor, Vâlcea sau Caraş-Severin, unde se pot bucura pe deplin de natură, obiective turistice şi religoase sau de tratamente medicale şi de relaxare în staţiuni recunoscute pentru proprietăţile balneoclimaterice.
19 Aprilie 2022, 12:36
'Din cauza pandemiei, în ultimii 2 ani, multe locaţii nu au mai organizat programe speciale de Paşte. Multe nu au avut rezervări în anul 2021. Ca urmare a acestui lucru, tarifele faţă de anul trecut au fost mărite, la majoritatea locaţiilor', spune Dorina Popescu, director general al Agenţiei Gorj Turism din Târgu Jiu, citat de Agerpres.
Aceasta a precizat că ofertele pentru perioada Sărbătorilor Pascale sunt cele clasice, pachete de 2, 3 sau 4 nopţi de cazare, cu masă tradiţională de Paşte, de la care nu lipsesc cozonacul, mielul, drobul, ouăle roşii sau pasca, însă unele locaţii au ofertele personalizate în funcţie de cererea turiştilor.
Dorina Popescu susţine că solicitările de programe turistice pentru perioada Paştelui 2022 'nu au fost copleşitoare' .
'Turismul nu şi-a revenit. Suntem departe de ce a fost odată, anul 2019. Turiştii sunt încă prudenţi în a angaja vacanţe. Mulţi aşteaptă promisele vouchere de vacanţă. Tradiţional vorbind şi urmărind pe parcursul a 24 de ani, de când avem agenţia Gorj Turism, turiştii din judeţul Gorj, de Sărbătorile Pascale, nu pleacă în număr considerabil în vacanţă. Există în judeţul Gorj un cult pentru cei 'plecaţi'', pentru cei dragi, care au trecut în lumea fără dor. (...). Este un cult pentru cinstirea înaintaşilor, în Gorjul istoric şi pitoresc', a transmis directorul general al Agenţiei Gorj Turism.
In judeţul Gorj pot fi văzute Peştera Muierii, Peştera Polovragi, Mănăstirea Polovragi, staţiunea Rânca.
Un alt obiectiv important este Drumul Regelui/Transalpina, cel mai înalt drum montan din ţară, urcând până la 2.145 de metri, în Pasul Urdele. Şoseaua are 148 de kilometri şi leagă oraşele Novaci şi Sebeş (primul din Gorj, al doilea din Alba).
În Staţiunea Rânca turiştii pot vedea Muzeul Civilizaţiei Montane şi pot să facă drumeţii în Munţii Parâng şi să urce pe Vârful Păpuşa.
În judeţul Caraş-Severin, vedeta este staţiunea Băile Herculane, unde sunt oferte la tarife ce pleacă de la 1.320 de lei/2 adulţi pentru 3 nopţi cazare, şi ajung până la la 2.900 de lei, în aceleaşi condiţii.
Turiştii pot vedea în această zonă: Mănăstirea Sfânta Ana-Orşova, Mănăstirea Vodiţa, Cetatea Severinului, Piciorul Podului lui Traian, Catedrala din Drobeta Turnu Severin, Muzeul Porţile de Fier, Mănăstirea Mraconia, Chipul lui Decebal, Cazanele mici şi Cazanele Mari.
Foto: wikipedia.org