DEALUL LUI DUMNEZEU. Locul ULUITOR din ROMÂNIA unde trăiește un ANIMAL BIBLIC, UNIC în lume
Nimeni nu are curajul să calce prin acele locuri, de frica unui animal unic în lume și extrem de periculos. Zona de stepă, cu stâncă, nisip și ierburi înalte din rezervația ”Dealul lui Dmnezeu”, în apropiere de Uricani (la 35 de kilometri de Iași), este considerată leagănul unor făpturi extraordinare, care și-ar putea afla locul în mitologii.
16 Iunie 2015, 16:54
Puțini oameni le-au văzut, și asta nu neapărat pentru că s-au temut de dintele lor ascuțit cu otravă (deși este și acesta un real impediment). Însă animalele la care facem referinre au capacitatea de a se camufla foarte ușor, astfel încât nu le deosebești lesne de solul pe care se târâie (ceea ce ar putea constitui, de fapt, un pericol în plus pentru aceia care se aventurează prin acele locuri). Pe de altă parte, vorbim de un număr restrâns de exemplare, care trăiesc într-un spațiu endemic rezervat lor de mii de ani, motiv pentru care sunt și protejate de lege. Cei care reușesc totuși să le vadă pot depune mărturie că întâlnirea cu aceste ființe este una marcată de curiozitate, extaz și spaimă.
Este vorba despre o specie unică de reptile, care se găsește numai în România - și pe care unii o identifică cu șarpele biblic (poate de aceea locul se va fi numit și ”Dealul lui Dumnezeu”!). Alte legende spun că ar putea fi din neamul balaurului spintecat de Sfântul Gheorghe.
Vipera-de-stepă - numele comun sub care este cunoscut acesta - face parte din specia Ursinii moldavica și se întâlnește numai în Moldova, în arealul descris. Iese din hibernare în lunile martie-aprilei, după care năpârlesc și urmează perioada de reproducere. În ciuda spaimei pe care o provoacă acelora care se întâlnesc cu „curelușa” din piele cenușie, bătând spre un cafeniu deschis, ori chiar gri-argintie, cu o bandă neagră, în zig-zag, pe spate, totuși vipera-de-stepă este o ființă sperioasă, care se retrage imediat din calea omului. Dacă este însă încolțită, nu ezită să atace și veninul său este extrem de periculos.
Pe de altă parte, se pare că veninul de viperă-de-stepă ar putea fi deosebit de prețios în industria farmaceutică, însă specia fiind protejată, acesta nu poate fi exploatat.