Minunile Sfântului Dimitrie Basarabov. Incredibila istorie a furtului moaștelor ocrotitorului Bucureștilor
Multe sunt minunile săvârșite de Sfântul Dimitrie Basarabov, atât în timpul vieții sale, cât și după aceea! Un pelerinaj pe care l-am făcut chiar zilele trecute la Basarabovo, la sud de Dunăre, în locul nașterii sfântului și al retragerii sale din lume, în biserica săpată (după tradiție) chiar de el, în stânca de pe malul râului Lom, mi-a adus aminte o astfel de minune, petrecută în urmă cu aproape un secol.
27 Octombrie 2015, 07:16
Eliberarea Bucureştiului de sub ocupaţia germană, în primul război mondial, s-a făcut chiar de praznicul Sfântului Dimitrie Basarabov, ocrotitorul oraşului. A fost încă una dintre minunile săvârşite de acesta, iar cei care cunosc evenimentele petrecute în cei doi ani de ocupaţie nu pot să nu exclame, cu un dram de ironie, că… nemţii şi-au cam făcut-o cu mâna lor.
La ce mă refer? Capitala a fost ocupată, în urma unei bătălii dramatice, în noiembrie 1916. Regele şi o parte din membrii parlamentului şi ai guvernului s-au refugiat la Iaşi. Populaţia a ales fie să plece în exil, fie să rămână. La fel şi preoţimea. Mitropolitul primat Conon a rămas.
Nemţii erau aliaţi cu vecinii noştri sudici, bulgarii – care uitaseră că ne datorau în bună măsură Independenţa lor, dar nu puteau uita pretenţiile teritoriale ale României de după războaiele balcanice (de altfel, ei reocupaseră Cadrilaterul şi Dobrogea...).
Mai era ceva ce bulgarii ar fi vrut să revendice: moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov.
Ele ajunseseră în ţara noastră nu printr-un furt, ci aduse de către generalul rus Piotr Salticov, în 1774, pentru a le proteja de turci (la rugămintea mitropolitului Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea, el lasă Bucureşiului moaştele, dar ia cu sine mâna dreaptă a sfântului, pe care o dăruieşte Lavrei Pecerskaia, la Kiev).
Neputând obţine pe căi cinstite moaştele sfântului născut în satul Basarabi/ Basarabovo, din Bulgaria, vreo douăzeci de soldaţi bulgari, în crucea nopţii, le fură... Despre acel incident, petrecut în noaptea de 16 spre 17 februarie, relatează, într-o scrisoare, Stelian Constantinescu, cel care fusese procuror de serviciu pe lângă Tribunalul Ilfov în noaptea cu pricina. Spicuim din această scrisoare – care a fost predată de autor, cu titlul de document istoric, la cancelaria mitropolitului primat –, alegând fragmentul în care sergentul de pază la Mitropolie relatează întâmplarea: “Pe la orele 12 noaptea, pe când mă aflam în faţa catedralei, văd că se apropie de mine un soldat (...). Când fu lângă mine, văzui că este un soldat bulgar, înarmat cu o carabină, care mi se adresă pe româneşte întrebându-mă: unde este spitalul militar bulgar. (...) Soldatul bulgar îmi spuse că vine rănit de pe front şi că necunoscând Bucureştiul să-l conduc până acolo. Îi obiectai că nu pot părăsi postul, mai ales că atunci aşteptam revizia. Soldatul bulgar mai insistă o dată, eu din nou refuzai. Atunci văd că scoate carabina de pe umăr şi îndreptând-o spre mine mă somează să merg (...). Cum eu nu aveam nici un fel de armă şi înspăimântat de ţeava carabinei care era îndreptată spre pieptul meu, pornii către piaţa Bibescu-Vodă (...). În momentul când ne oprirăm, prin întunericul nopţii, la vreo 10 paşi de noi, văzui vreo 15-20 de indivizi lângă un camion. Cum sosirăm noi, toţi aceştia, lăsând automobilul, porniră spre mitropolie, de unde după vreo 20 de minute se întoarseră cu un pachet mare pe care îl suiră în automobil, se suiră şi ei şi porniră în direcţia Căii Şerban Vodă. (...) Fugii imediat la postul meu şi, împins parcă de Dumnezeu, intrai în biserică, aprinsei un chibrit şi atunci văzui ceea ce vedeţi şi dumneavoastră: moaştele lipseau!”
Imediat este anunţat Mitropolitul primat, care intervine la comandamentul german, pentru a solicita prinderea făptaşilor. Aceştia sunt prinşi de nemţi la vreo 20 de kilometri sud de Bucureşti. Moaştele sunt recuperate şi reaşezate în racla de la catedrala mitropolitană.
