Cultura lavandei: valoare și tehnici de îngrijire

Lavanda sau levănțica este o plantă perenă, aromatică și medicinală, originară din regiunea Mării Mediterane. A fost introdusă în Europa de către romani, care o utilizau în scopuri cosmetice. Cu frunze înguste, de culoare verde-argintiu și tulpini ramificate care formează o tufă de 30-50 cm înălțime, lavanda este considerată un semiarbust datorită durității lemnului. Plantele ating maturitatea în 2-5 ani și au o longevitate biologică de 40-50 de ani.

Lavanda este o plantă permanent verde, schimbându-și frunzele treptat în timpul perioadei de repaus, când o parte din frunzele bătrâne se usucă și cad.

Particularități biologice

Lavanda este adaptată cu succes la clima din România și este nepretențioasă, neavând nevoie de îngrijire deosebită. Factorul principal care limitează răspândirea lavandei este temperatura. Plantele pornesc în vegetație la temperaturi medii zilnice ale aerului în jurul a 10°C. În zonele cu temperaturi medii zilnice ridicate (peste 20°C), plantațiile îmbătrânesc mai timpuriu, iar conținutul în ulei volatil scade. În schimb, temperaturile medii mai scăzute din zonele situate la altitudini ridicate determină o îmbătrânire mai lentă a plantațiilor și o calitate superioară a uleiului volatil obținut.

Uleiul volatil și utilizările lavandei

Uleiul volatil obținut prin distilarea inflorescențelor proaspete de lavandă este produsul principal al acestei plante și are largi utilizări în industria parfumurilor și a produselor cosmetice. De asemenea, lavanda este un repelent eficient pentru molii, furnici, purici și gândaci. Săculeții cu inflorescențe de lavandă uscată se pun în dulapuri, iar conținutul lor se freacă zilnic în palme pentru a degaja uleiul volatil care alungă insectele. O soluție formată din 6 linguri de apă și 10 picături de ulei volatil de lavandă poate fi folosită pentru a stropi locurile unde se ascund insectele sau traseele pe care vin.

Particularități tehnologice

Lavanda are nevoie de mult soare și căldură, fiind recomandată plantarea în locuri însorite. Este rezistentă la secetă și se comportă bine și la înghețurile din timpul iernii. Lavanda poate crește pe soluri sărace și uscate, specifice zonelor colinare sau muntoase. Rezultatele cele mai bune se obțin pe soluri adânci, bogate în calcar, permeabile și cu apă freatică la adâncimi de cel puțin 2-2,5 m.

Solurile foarte nisipoase, grele, lutoase, reci și umede nu sunt indicate pentru cultura lavandei. Pe locuri cu exces de umiditate, lavanda suferă din cauza putrezirii rădăcinilor, ceea ce determină îmbătrânirea și uscarea rapidă a tufelor. Comparativ cu alte specii medicinale sau aromatice, lavanda nu extrage din sol cantități mari de substanțe nutritive.

Îngrijirea lavandei

• Menținerea terenului curat: Îndepărtarea buruienilor și menținerea unui sol bine aerisit.
• Tăierile: Pentru a facilita formarea tufei și a stimula creșterea, tăierile se fac fie la începutul primăverii, fie la sfârșitul iernii.
• Fertilizarea: Lavanda necesită o fertilizare minimă, preferând solurile bogate în calcar și humus.
• Irigarea: Deși lavanda este rezistentă la secetă, o irigare constantă poate fi benefică în perioadele foarte uscate.
• Monitorizarea bolilor și dăunătorilor: Lavanda este relativ rezistentă la boli și dăunători, dar monitorizarea periodică este recomandată.

Recoltarea lavandei

Recoltarea inflorescențelor de lavandă se face de obicei în perioada de înflorire maximă, când conținutul de ulei volatil este cel mai ridicat. Inflorescențele se culeg manual sau mecanic și se usucă în condiții optime pentru a păstra calitatea uleiului volatil.

Cultura lavandei este valoroasă din punct de vedere economic și ecologic, oferind multiple beneficii prin utilizările diverse ale uleiului volatil și ale produselor obținute. Cu o îngrijire adecvată și respectarea tehnicilor specifice, lavanda poate aduce recolte bogate și de calitate