APIA demarează campania de plată în avans pentru fermieri
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, APIA, începe luni, 18 octombrie a.c., campania de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în acest an.
18 Octombrie 2021, 11:14
Potrivit unui comunicat al APIA, este vorba despre un program derulat până la sfârșitul lunii viitoare care vizează o finanțare a fermierilor cu suma totală de peste 1 miliard de euro.
Aceşti bani sunt asigurați atât pentru schemele finanțate din Fondul european de garantare agricolă, cât și pentru măsurile din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală.