Prima ediție a concursului "Cel mai bun viticultor din România"
Stațiunea de Cercetare pentru Viticultură Pietroasa din județul Buzău va fi gazda primei ediții a concursului "Cel mai bun viticultor din România".
09 Martie 2023, 14:39
La evenimentul care va avea loc sâmbătă,11 martie, vor fi prezenți viticultori din toată țara, specialiști, cadre didactice universitare și proprietari de crame.
Juriul concursului este format numai din experți de nivel internațional în domeniul vitiviniculturii, aflam de la Constantin Pasol.
Wines of Romania (platformă dedicată dezvoltării sustenabile a vinului românesc național și internațional) lansează astfel prima competiție dedicată viticultorilor români în acest an, potrivit reprezentantului stațiunii buzoiene, Cornel Baniță.
Sub deviza "vinul bun începe în vie", pasionații sectorului vitivinicol, parteneri din media, societăți comerciale care pot oferi soluții tehnice și tehnologice de top, dar și alți invitați din diverse sectoare ale agriculturii, alături de fermieri, vor onora munca pentru rodul viei.
Porțile sunt deschise pentru toți cei care vor să vadă plantația, crama, modul cum participanții își desfășoară activitatea și să intre în legătură cu toți cei prezenți la eveniment.
Foto: pixabay