Prognoză negativă privind recolta de cereale din acest an
Vremea şi costurile de producţie mai ridicate arată că recolta de cereale a României va fi oarecum mai redusă decât producţia bună înregistrată anul trecut, dar încă asigură excedent suficient pentru exporturi, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, într-un interviu acordat Reuters.
16 Iunie 2022, 13:06
România a fost printre cei mai mari vânzători de cereale din Uniunea Europeană şi este un exportator activ în Orientul Mijlociu, Egiptul fiind principalul cumpărător, informeaza Agerpres.
Ţara exportă prin portul său principal Constanţa, pe care Ucraina îl foloseşte ca rută alternativă de când Rusia a blocat porturile de la Marea Neagră, în urmă cu aproape patru luni, iar Chesnoiu susţine că se simte presiunea în port.
România a recoltat un nivel record de cereale în 2021, inclusiv 11,3 milioane de tone de grâu. Culturile sale de cereale sunt în general de două-trei ori mai mari decât nevoile sale interne.
'Cu siguranţă vom avea o producţie stabilă anul acesta, pentru mine asta înseamnă să avem un excedent pentru export. Dacă 2021 a fost un an agricol aproape perfect, 2022 nu este nicăieri perfect în ceea ce priveşte vremea şi presiunea asupra costurilor de producţie. Evident, producţia nu va fi probabil la acelaşi nivel, dar va asigura consumul intern şi un excedent pentru exporturi', a afirmat ministrul Agriculturii.
Procesatorii de făină din Asia vor creşte probabil achiziţiile de grâu din Franţa şi România în noul sezon de recoltare, deoarece aprovizionarea de la exportatorul global cheie Ucraina rămâne blocată, în urma invaziei Rusiei, au spus traderii.
'Este important pentru noi să menţinem un nivel stabil al producţiei. În acest mod, nereducând cantităţile de cereale produse în România, nu vor fi presiuni suplimentare pe piaţă', a declarat Chesnoiu.
Acesta a spus ca spera ca fermierii români să folosească fondurile UE disponibile în următorii 3 - 5 ani pentru a creşte capacitatea lor de procesare şi a aduce valoare adăugată culturilor lor.
El a precizat, de asemenea, că potenţialii factori de risc care ar putea declanşa restricţii la export în acest an sunt inexistenţi în acest moment.
'Dacă Ucraina, o ţară aflată sub asediu, nu a blocat exporturile, imaginaţi-vă ce tip de condiţii ar trebui îndeplinite pentru ca România să blocheze propriile sale exporturi de cereale', a afirmat ministrul Agriculturii.
În condiţiile în care Ucraina a trimis prin România mai puţin de 4% din cele 20 de milioane de tone de cereale pe care trebuie să le mute, observatorii susţin că noua campanie de recoltare, care începe la finalul lunii iulie, va declanşa blocaje.
Chesnoiu a apreciat că presiunea asupra portului Constanţa exista chiar şi înainte de războiul din Ucraina, în perioadele de vârf ale campaniei de recoltare în România, dar acum se simte mai puternic. El a spus că portul va investi pentru a-şi extinde capacitatea.
Prin port au fost expediate anul trecut un nivel record de 25,2 milioane de tone de cereale din România şi de la vecinii săi fără ieşire la mare.
Chesnoiu a declarat că nu se aşteaptă ca depozitarea cerealelor să fie o problemă pentru fermierii români anul acesta, existând o capacitate de 29 milioane de tone, iar nivelul este în creştere.
De asemenea, oficialul român a afirmat că România ar putea furniza facilităţi de depozitare temporară pentru noua recoltă de cereale a Ucrainei, dacă este nevoie.
Foto: pixabay