Ministerul rus de Externe a acuzat Occidentul că încearcă să scoată Rusia de pe piaţa cerealelor
Occidentul încearcă să scoată Rusia de pe piaţa cerealelor, acesta este comentariul Ministerului rus al Afacerilor Externe, cu sediul în Piaţa Smolenskaia din Moscova, despre introducerea de către Uniunea Europeană a taxelor prohibitive la cerealele ruseşti.
31 Mai 2024, 07:26
Moscova consideră decizia Uniunii Europene de a introduce taxe prohibitive asupra cerealelor ruseşti drept o nouă încercare de a împiedica furnizarea de produse din Federaţia Rusă pe pieţele mondiale, a anunţat joi Ministerul de Externe rus.
Atunci când Occidentul începe să discute despre impunerea de taxe prohibitive pentru cerealele ruseşti, le sugerez să-şi reconsidere propriile declaraţii cu privire la securitatea alimentară, de care era îngrijorat în urmă cu doi ani, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, în cadrul unui briefing.
Potrivit acesteia: 'Ţările vestice, liderii lor, reprezentanţii lor oficiali sunt obligaţi să recunoască sincer în faţa cetăţenilor din ţările de pe diferite continente când au spus adevărul: atunci când au cerut să se ofere alimente ţărilor cele mai sărace şi regiunilor nevoiaşe, acum doi ani, când cereau literalmente implicarea întregii lumi în comerţul cu cereale, invocând un singur motiv - preocuparea pentru cei care au nevoie din întreaga lume sau spun adevărul astăzi, când încearcă să depună toate eforturile pentru a împiedica cerealele ruseşti să devină şi să continue să fie un produs de încredere, iar ţara noastră un furnizor de încredere de alimente şi produse alimentare la nivelul întregii lumi'. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, a menţionat: Eu cunosc răspunsul: au minţit acum doi ani. După cum a adăugat reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe Zaharova: 'vor să elimine Rusia de peste tot'.
'Ei au crezut că Rusia îşi va distruge literalmente agricultura, aderând la OMC şi respectând regulile lor, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Sectorul nostru agrar şi-a revenit şi a început să hrănească întreaga lume', potrivit acesteia. Zaharova a subliniat că Rusia 'a fost, este şi va fi un partener de încredere şi furnizor de resurse energetice şi de alimente în cadrul cooperării internaţionale'.
Consiliul UE a adoptat joi o rezoluţie de majorare a taxelor vamale la importul de produse cerealiere ruseşti şi belaruse pe teritoriul Uniunii Europene. Decizia va intra în vigoare la 1 iulie.
'Rezoluţia prevede o creştere a taxelor la cereale, seminţe oleaginoase şi produsele acestora provenite din Rusia şi din Belarus, până la un nivel atât de ridicat încât, practic, importul acestor produse va fi sistat', a precizat Consiliul UE într-un comunicat de presă. Măsurile vor afecta şi importul de mazăre şi de granule (pelete) de pulpă de sfeclă. Se remarcă faptul că produsele de mai sus nu vor mai avea nici acces la cotele tarifare ale UE.
RADOR