Înființarea de noi livezi - ce trebuie să știi
Pe lângă timp şi atenţie, există câteva trucuri de care pomicultorii experimentaţi ţin întotdeauna cont pentru a avea livezi roditoare.
Articol de Simona Lazăr, 21 Aprilie 2024, 10:32
Felul în care acordăm atenţie pomilor din grădină face de cele mai multe ori diferenţa între o livadă curată, sănătoasă şi productivă şi una lăsată în voia providenţei.
Pe lângă timp şi atenţie, există câteva trucuri de care pomicultorii experimentaţi ţin întotdeauna cont pentru a avea livezi roditoare.
Unul dintre primele lucruri ce trebuie făcute atunci când vine vorba despre înfiinţarea unei livezi, este plantarea pomilor fructiferi. Este o etapă fundamentală, fără de care livada nu poate exista. Nu plantarea în sine este marea încercare, ci felul în care aceasta se realizează.
Pentru a fi siguri că pomii pe care îi plantăm se vor prinde şi vor rodi la maxim, aşa cum fiecare pomicultor îşi doreşte, există un secret pe care vi-l dezvăluim în rândurile ce urmează: soluţia de apă de salcie.
Apa de salcie este un stimulent natural de înrădăcinare foarte bun. Salcia conține, față de alte plante, acid indolebutyric în cantitate foarte mare. Din ramurelele de salcie putem prepara o substanță numită generic apă de salcie pe care o putem folosi cu succes pentru a stimula creșterea rădăcinilor pomilor sau butașilor pe care îi punem în pământ. Ca succesul să fie garantat, nu uitaţi să puneţi în groapa în care plantaţi pomii, o mână de grâu!
Cum se prepară apa de salcie:
- culegeți câteva crenguțe de salcie pe care le rupeți în bucăți. Cu cât sunt tăiate mai mic, cu atât preparatul care rezultă este mai eficient.
- puneți la fiert apă. Cantitatea o stabiliți în funcție de câte crenguțe de salcie aveți.Că regulă generală, pentru o mâna de rămurele de salcie sunt necesari doi litri de apă.- bucățile de rămurele se pun într-un vas peste care se toarnă apă fiartă. Vasul se acoperă și se lasă câteva zile până capătă o culoare verzuie și substanțele active din rămurele de salcie au trecut în apă.
- când ați obținut acest ceai e momentul să filtrați soluția și să aruncați rămurelele. Puteți să le stoarceți înainte de a le arunca pentru a folosi la maximum substanțele din scoarță și tulpină.
- soluția obținută se pune în sticle.Poate fi folosită imediat, fără a fi amestecată ulterior cu apă. De asemenea puteți să o păstrați la frigider pentru câteva săptămâni.
Cum se folosește apa de salcie
- rădăcina pomului se pune în extract
- lăsați pomul în extract câteva ore astfel încât substanțele active să fie absorbite de plantă
- după plantare câteva zile udați plantele cu apă de salcie.