Noul tractor produs în România - un imbold pentru relansarea producţiei autohtone
În vremea Epocii de Aur tractoarele şi maşinile agricole "duduiau" pe lanurile patriei, fiind unul dintre mecanismele 100% româneşti prin care agricultura autohtonă producea roade bogate, pentru care ţara noastră era apreciată în întreaga lume.
08 Septembrie 2018, 04:03
Deşi nu ne mai putem mândri ca odinioară cu agricultura ţării, pământul încă se lucrează şi produce la fel de bine dacă este îngrijit corespunzător. Cererea de tractoare a rămas, însă din păcate, ţara noastră nu mai dispune de industria care asigura tot necesarul de maşini agricole pentru o agricultură de top.
Cel mai mare producător autohton de tractoare a fost uzina "Tractorul" din Braşov, care a reuşit să supravieţuiască în capitalism mai bine de două decenii, până în anul 2007, când, după mai multe încercări eşuate de privatizare, aceasta şi-a închis porţile.
O altă fabrică de tractoare cu care ne mândream cândva era fabrica IRUM din Reghin. Aceasta a fost fondată în anul 1953, cu scopul de a produce, întreține și repara utilaje și mecanisme agricole și forestiere. Din 1969, IRUM a început să producă și tractoare forestiere și a devenit rapid unul dintre cei mai buni producători de astfel de utilaje din această parte a Europei.
Anii de după Revoluţie au reprezentat ani de cotitură şi pentru uzina din Reghin, însă, dupa câteva încercări prin care a trecut, fabrica de tractoare a fost salvată de unul dintre foștii ei angajați, Mircea Oltean.
În 1993, el și soția sa au creat o firmă, pe care au numit-o MAVIPROD. Denumirea este inspirată de inițialele numelor lor M-Mircea, A-Andrei și Vi-Violeta. Firma vindea piese și devenea tot mai profitabilă. În anul 1996, pentru că IRUM mergea tot mai prost, soții Oltean au renunțat la slujbele lor pentru a se putea ocupa de firmă. Au plecat în Germania și Austria pentru a vedea cum funcționează acolo fabrici cu profil asemănător.
Întorși acasă, au luat măsuri pentru a reorganiza fabrica şi au redus cheltuielile cu energia, astfel că acum, cu o producție de câteva ori mai mare decât în 1998, IRUM Reghin plătește mai puțin pentru gaz metan și curent electric. O altă măsură a fost să oprească micile afaceri care căpușau fabrica, astfel că IRUM a devenit rapid rentabilă.
După ce și-a consolidat afacerea, urmatorul pas a lui Mircea Oltean a fost să ia legătura cu o companie care produce tractoare agricole în Belarus și a lansat un nou proiect: să producă la Reghin tractoare sub licența oferită de compania din Belarus. Decizia a fost una legată de faptul că acesta era un partener stabil, cu multă experiență și avea deja un portofoliu de produse verificate și apreciate.
Împreună cu fiul lor, Andrei, absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, soţii Oltean au venit cu o nouă provocare: să producă și un tractor agricol, pe lângă cel forestier, cu componente 100% IRUM.
Decizia s-a dovedit una inspirată, iar proiectul de mare succes. Astfel se face că anul acesta, la 65 de ani de la înfiinţarea IRUM, va fi lansat primul tractor agricol sută la sută românesc, dupa o pauză de 15 ani, în care producţia autohtonă de tractoare trecuse pe linia moartă.
Noul tractor românesc va fi lansat în cadrul INDAGRA, la București, pentru că acest proiect este modul în care familia Oltean vrea să serbeze Anul Centenarului.
Vezi și Trusa medicală de voiaj și alte sfaturi de călătorie
Citește și Sfatul medicului, cu privire la tratamentul celor mai grave boli