Satul românesc în fața modernității: provocări și soluții pentru păstrarea identității rurale

Această lume a satului, deși schimbată profund, păstrează încă în sine o esență care merită să fie protejată și transmisă mai departe, consideră Vasile Bănescu, teolog și specialist în comunicare.

În cadrul emisiunii “Viața la țară”, el a discutat despre complexitatea păstrării spiritului rural într-o Românie modernă și dinamică.

Satul românesc, departe de a fi „o lume uitată”, rămâne un spațiu social viu, unde legătura cu natura și cu tradițiile străvechi încă se păstrează.

Cu toate acestea, satul nu mai seamănă cu locul conservat în memoria colectivă, pe care mulți dintre noi îl asociem cu copilăria petrecută alături de bunici, cu ritualurile și obiceiurile autentice.

Procesul accelerat de modernizare și urbanizare a transformat satul într-o comunitate „urbanizată”, unde tehnologia a pătruns profund, iar tinerii sunt atrași de oraș și de viața modernă, lăsând în urmă un sat îmbătrânit, depopulat și, adesea, ignorat de autorități.

Vasile Bănescu subliniază că satul nu este nici idealizat, nici lipsit de imperfecțiuni, dar reprezintă o „unitate socială” unică, o comunitate în care oamenii se formează și trăiesc în strânsă legătură cu rădăcinile lor.

„Satul este un loc nici al binelui absolut, nici al răului absolut,” spune el, însă este o comunitate în care valorile tradiționale au fost transmise natural, de la familie, de la dascăl, de la preot, fără constrângeri externe.

Această transmitere firească a valorilor s-a diminuat însă, iar astăzi tinerii sunt tot mai puțin conectați la valorile satului.

Bănescu consideră că una dintre soluțiile pentru menținerea spiritului satului este educația. Deși tot mai mulți tineri aleg să plece în oraș pentru a-și continua studiile și pentru a profita de oportunitățile urbane, aceștia pot duce cu ei esența satului în care au crescut.

„Un om care pleacă îmbogățit în copilăria și adolescența lui, duce cu el lumea satului,” afirmă Bănescu, explicând că expunerea la tradițiile și frumusețea naturii din sat formează o legătură pe care tinerii o pot păstra, indiferent de locul în care își vor continua viața.

Aceste rădăcini culturale pot fi cultivate printr-o educație care să valorizeze satul, să promoveze experiențe legate de natură, de obiceiurile și de valorile tradiționale.

Un alt element esențial este respectarea tradițiilor și sărbătorilor.

Calendarul creștin ortodox oferă „puncte cardinale” spirituale, cum ar fi Crăciunul, Paștele, și alte sărbători religioase, momente în care comunitatea rurală, inclusiv românii plecați în străinătate, se reunește.

Aceste sărbători devin, astfel, ocazii de a aduce împreună generații diferite și de a menține vie legătura dintre cei plecați și comunitățile rurale de origine.

Deși satul românesc suferă de o lipsă de infrastructură, finanțare și atenție din partea autorităților, Bănescu consideră că acest proces de modernizare trebuie să fie unul care „conservă, nu distruge” tradiția.

O dezvoltare rurală durabilă ar putea atrage tinerii să se întoarcă în sat sau chiar să se stabilească aici, dacă li se oferă condiții de trai comparabile cu cele din mediul urban.

De exemplu, politicile ecologice europene și promovarea agriculturii bio sunt oportunități de modernizare care ar putea aduce valoare adăugată satelor, păstrând în același timp caracterul autentic al acestora.

Tinerii români care trăiesc în Occident înțeleg deseori importanța unei vieți mai apropiate de natură și de produsele tradiționale, ceea ce ar putea deveni un punct de atracție și pentru satul românesc.

Unul dintre marile riscuri cu care se confruntă satul românesc este îmbătrânirea populației și plecarea tinerilor, ceea ce duce la „pustietatea” unor sate care odată erau pline de viață.

Bănescu amintește de un sat unde au rămas doar șase familii, toate formate din bătrâni, iar singurul tânăr este cel care îi ajută pe ceilalți.

Dacă această tendință continuă, satul românesc riscă să devină o amintire, un loc vizitat doar ocazional de românii plecați la oraș sau în străinătate.

Totuși, există o speranță: satele aflate în apropierea marilor orașe, unde s-au format adevărate „sate-satelit”, pot atrage tineri și familii care doresc să trăiască aproape de natură, dar să fie conectate la facilitățile urbane.

Aceste comunități au potențialul de a păstra viu spiritul satului românesc, adaptându-se la nevoile și așteptările moderne

În final, satul românesc este un „tezaur” pe care trebuie să-l protejăm prin educație, prin păstrarea tradițiilor și prin politici de dezvoltare durabilă.

Deși satul nu mai este ce a fost odată, iar modernitatea îi impune transformări inevitabile, spiritul rural poate supraviețui printr-o legătură între generații și prin promovarea unei identități comune.

Ceea ce rămâne esențial este ca aceste transformări să fie orientate spre conservarea valorilor, asigurând astfel continuitatea unei părți fundamentale a identității românești.