„A băga mâna în foc pentru cineva”
Avea mama un obicei, lua durele de pe plita sobei încinse, cu mâna goală, fără să se frigă! Eram uimită cu câtă încredere făcea asta că n-are să pățească nimic. La fel și cu tăciunii din vatră de care avea nevoie pentru a porni focul în vasul cu care mergea la cimitir, la tămâiat, încă de la crăpatul zorilor! Niciodată nu s-a fript! Așa și în cazul oamenilor, băga mâna în foc pentru te miri cine!
17 Iunie 2015, 06:10
Există oameni care au încredere în oameni; că ce ar fi lumea fără nevoia de a crede în cel de alături, o mare de indivizi ascunși printre pietrele filosofale așteptând să treacă unul și altul pe lângă ei fără să jinduiască la bucățica lor de pâine. Încrederea în oameni, așa, în general, însă, este una, și expresia, ...”bag mâna în foc pentru...” este altceva, veți spune, și tind să vă dau dreptate.
Băgăm mâna în foc pentru cei care au dovedit de-a lungul timpului că ne sunt prieteni, că au un caracter bine definit ce nu le permite să ne înșele încrederea. Băgăm mâna în foc pentru cei care ne-au dovedit că și ei fac asta fără să ezite, nu numai pentru noi ci și pentru ceilalți; băgăm mâna în foc pentru acele persoane care dăruiesc în fiecare zi câte ceva din sufletul lor mare fără să se gândească la un beneficiu anume atunci când fac asta!
Băgăm mâna în foc pentru a garanta dreptul unor oameni din viața noastră la respectul tuturor celorlalți din jur și care au prostul obicei de a împroșca cu noroi viața celor pentru care suntem gata, în orice moment, să....”băgăm mâna în foc”!. Să observăm, însă, că cei pentru care ”băgăm”, nu-i așa, ”mâna în foc”, nu reclamă, neapărat asta, ei fac ceea ce fac, pentru ceilalți, fără să aibe nevoie de garanția noastră, a celorlalți , acesta este modul lor de viață!
Ce s-ar face umanitatea fără astfel de personaje în viața ei! Din păcate, și vă rog să faceți un exercițiu în acest sens, sunt foarte puțini oameni din categoria celor pentru care merită se ne pârlim nițel părul de pe mâini, ceea ce ne lasă un gust amar; vrem să garantăm pentru cineva, o facem, și ne trezim că ne ardem fără putința de a ne vindeca vreodată de urmările acestui obicei al nostru de...” a băga mâna în foc” pentru cineva!
Dar este, dacă vreți, sfatul meu, omenește s-o mai facem, încă odată, încă odată, și încă odată...., până când, mâinile noastre călite la focul încrederii în oameni, vor putea scoate jăraticul din vatră fără să doară, cu mâna goală, cum se spune! Ce-i puțin lucru?!
Vasilica Ghiță Ene
