„Apa trece, pietrele rămân”
Dacă aș fi o piatră, mi-ar conveni aceste vorbe, ele îmi dau dreptul să cred despre mine că nu mă macină nimic atât de tare încât să dispar de tot, deși, și piatră de-aș fi, vorba înțeleptului tot m-ar roade vremurile atâta cât trebuie și cât este normal. M-ar roade, dar nu m-ar nimici! Spunem, apa trece iar pietrele rămân, când ne referim la faptele acelea însemnate, bune pietre de hotar în destinul omului care separă pleava de sămânța curată. Pietre care rămân sunt oamenii ce înfloresc tot ce ating, bucurii ale sufletului recunoscător pentru ceea ce au lăsat aceștia în urmă!
27 Iunie 2014, 09:26
Spunem, apa trece iar pietrele rămân, când observăm că dispar relele rămânând lucrul bine făcut, zidul necesar, fapta generoasă, visurile mărețe, dăruirile exemplare.
Apa trece, pietrele rămân spunem și pentru a arăta tuturor celor care doar dărâmă că, odată nimicit ceva în locul căruia nu pui nimic, nimic rămâne și că doar la adăpostul acestor vorbe putem așeza valoarea dătătoare de istorie! "Apa trece, pietrele rămân", este proverbul care ar trebui să ne călăuzească în viață!
Ce ne-am fi făcut fără pietrele care ne-au delimitat drumurile ce ne-au adus până aici?! De aceea suntem datori înaintașilor, pentru că s-au străduit să fie pietre călăuzitoare!
Autor: Vasilica Ghiță Ene