„Rufele se spală în familie"
Iată o vorbă înțeleaptă și nu prea, din punctul meu de vedere! Pentru că depinde, în mare măsură, din ce motiv se "murdăresc" rufele! Să înduri toată viața, dacă ești victimă, fie bărbat, fie femeie, un tratament umilitor, în familie, de pildă, la serviciu, în societate și să nu reacționezi, pentru a nu te face de râs, iată substanța pe care o simt atunci când suferi și rabzi fără să dai pe dinafară, tocmai pentru a păstra aparențele!
28 Octombrie 2014, 12:44
Sigur că există o decență necesară în a-ți expune problemele în fața oricui, și în orice fel, așa încât să poți ieși curat dintr-o gâlceavă expusă cu ușurință în fața celor ce te-ar putea judeca și trata ca atare!
Dacă nu mai poți să taci, dacă nu mai vrei să taci, dacă decizi că... gata... răbdarea ta a ajuns la limitele suportabilului măcar alege persoanele pentru care tragedia ta înseamnă ceva și vei obține ceea ce trebuie, să-ți speli rufele și să nu-ți expui petele de pe ele la vedere pentru cei care ar putea face haz de necazul tău, cu plăcerea și satisfacția pe care le primesc numai de la clovnii de la circ!
Așadar, "să ne spălăm rufele" în familie și la psiholog ca să nu ajungem de râsul lumii și-al curcilor! Asta dacă vă pasă, dacă nu, n-avem nimic împotrivă!
Autor: Vasilica Ghiță Ene