„Vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă”
Iată un proverb care te face să zâmbești, de cum îl rostești, mai ales dacă ești de pe la țară! Cei care n-au trăit pe acolo nu s-ar amuza pentru că s-ar putea să-l perceapă mult peste ce ne oferă cuvintele!
12 August 2015, 09:41
De fapt, proverbul are o încărcătură mai specială; da, vecinul de lângă casă nu te lasă la greu, dar mai ales la bine, trăiește toate stările tale, te ajută să-ți duci la bun sfârșit toate treburile gospodărești, dacă este un vecin bun, așa cum te vei dovedi și tu, însă, în situații asemănătoare, și cum se și așteaptă din partea ta. Dacă vine la nunta copilului tău, trebuie neapărat să te duci și tu la a lui, este un principiu dacă de la care abdici s-ar putea să nu mai ai trai cu vecinul de lângă casă, sau, dacă i-ai dat ceva când ți-a cerut, trebuie să-i dai mereu, că dacă nu-i vei putea da odată, se cheamă că nu i-ai dat niciodată! Chiar și ....”de pomană”, dacă îi dai, o faci pentru că și el ți-a dat, sau, ca să nu-ți auzi vorbe! Trebuie să fim de acord că primul care ar putea vedea fumul de la casa care ți-a luat foc, poate fi chiar vecinul, deci, vecinul de lângă casă este ca fratele tău!Dar, zâmbetul, nu de la astfel de..... vecinătăți provine; altele sunt sensurile ascunse și ele alimentează ideile unora care cred că vecinul se uită mai cu milă la soția sau soțul vecinilor de pe lângă casa! Sunt convinsă că cei mai mulți dintre cei care rostesc proverbul asta au în cap, și nu poți să-i condamni, gura satului, cică, adevăr grăiește de nici pământul n-o astupă. Proverbele, cele generate de altele, se leagă bine și amendează, observați, un mod de viață bazat pe traiul aproape comun într-o comunitate mică în care totul este la vedere, și dacă nu este, întrebi un vecin, al altora, evident, căci vecinul de lângă casă știe tot, chiar și gândurile ascunse, se vede că nu prea bine, ale propriilor vecini! Argumentul? Vecinul de lângă casă este mai aproape decât neamul, tău și, deci, niciodată nu te lasă! Înțeleagă, ce-o vrea, fiecare!
Text scris de
Vasilica Ghiță Ene