Cum s-a întâlnit tâlharul Pantelimon cu jurnalistul N.D. Cocea şi prinţul Aristide Caradja
Nu era nici Andrii Popa, nici vestitul haiduc Șapte-Cai, nici Robin Hood și nici Zigomar, eroul celebru al lumii de celuloid de la început de veac, care a fost modelul lui Zorro de mai târziu. Era doar fiul unei țărănci dintr-un sat de pe lângă Humuleștii lui Creangă, dar a pus țara pe jar când s-a apucat de tâlhării la drumul mare.
23 Aprilie 2015, 05:56
Ii ataca pe negustori si pe arendasi, ii pacalea pe jandarmi, statea de vorba cu printii, in inima codrilor, si-si dadea intalnire cu ziaristii in umbra zidurilor de manastire. Pantelimon, banditul, a tinut pagina ziarelor o vara si-aproape o toamna intreaga, pana "s-a dat prins" si-a ajuns la ocna, pentru ani grei.
Pe 21 noiembrie 1911, intr-o zi de luni, presa romaneasca se-ntrecea sa anunte prinderea banditului Thoader Pantelimon, de loc din Raucestii Neamtului. Tradat de-un tovaras, inconjurat de jandarmi, se lasase prins in seara zilei de 19 noiembrie, in satul Plopu, din comuna Cabesti, aflata la vremea aceea in judetul Tutova.
Povestea banditului care a terorizat sase judete si zeci de sate s-a incheiat atunci. De inceput a inceput prin vara. Mai intai ca un simplu fapt divers. Patru barbati – rasi si frezati (ce mai deghizament pentru niste tarani barbosi ce se aflau ei, pana atunci!) - au atacat casa unui negutator de pe langa Harlau. Apoi au venit vesti despre alte si alte netrebnicii care se intamplau, pana cand capul raufacatorilor a inceput sa aiba chip si nume. El era "banditul Pantelimon", pentru care se mobilizau trupe de jandarmi si se faceau potere formate din localnici, doar-doar l-or prinde, ori prin tinutul Sucevei, ori prin cel al Neamtului, al Iesilor, al Botsenilor, al Tutovei sau al Tecuciului. Dar, cum aveau sa remarce jurnalistii de la "Dimineata" (ziarul condus de Constantin Mille, avandu-l ca vedeta de necontestat, la vremea aceea, pe N.D. Cocea), "jandarmii lui Panaitescu" (ministrul de resort al epocii) erau tot atat de sprinteni ca si "jandarmii lui Offenbach", adica ajungeau intotdeauna cu cinci minute mai tarziu.
Vestile sosite din tara de la corespondenti erau contradictorii. Ba se zicea ca banditul a mai savarsit o faradelege, ba se dovedea ca altu-i de vina. Ba era prins unul de-avea – curata coincidenta! - si-acelasi nume, si-acelasi chip, ba se arata ca acela nu era decat un cinstit negustor, pornit la treaba lui, care avusese nenorocul de a face popas exact la cativa kilometri distanta de locul unei alte talharii. Luau jandarii la "indeaproape cercetare" pe rudele si prietenii impricinatului, dar oamenii mai degraba se lasau trimisi ei la temnita pentru complicitate si tainuire, decat sa spuie unde e ascuns nelegiuitul. Situatia devenise atat de incordata, incat unul dintre cei mai mari publicisti ai vremii, N.D. Cocea, porneste el insusi spre tinutul Neamtului, in cautarea banditului.
Ziarul "Dimineata" al lui Const. Mille avea o vadita orientare de stanga, asa ca subiectul i se potrivea "manusa". Banditul nu era un simplu hot la drumul mare. El trebuia creionat in tuse dulci-aspre, incat cititorul sa-l placa si sa tina cu el. Si era nevoie de cel mai bun condei al publicatiei pentru asta. "Aseara, cu trenul de 10 si 5, cunoscutul publicist d. N.D. Cocea a plecat in Moldova in cautarea banditului Pantelimon", era publicat pe prima pagina a editiei din 8 august 1911. Publicistul era decis sa afle, "din insasi gura lui Pantelimon motivele care l-au indemnat sa apuce calea aspra si primejdioasa a codrului", convins fiind ca aparitia unui bandit de-o asemenea anvergura, care sa castige simpatia satenilor prin acte de curaj si generozitate, "este dovada netagaduita a intinsei noastre cangrene sociale". "Ca in vremurile stapanirii gecesti de odinioara, un om se ridica din mijlocul poporului, isi asuma dreptul sa imparta bunurile si dreptatea asa cum intelege el si in fata acestui om nu vedem decat autoritati neputincioase, aidoma poterilor de odinioara, si o taranime muta, tacuta".
Probabil ca banditul nu era chiar un Robin Hood si motivele lui nu erau dintre cele mai generoase. Se stia despre el ca lucrase o vreme in armata, unde delapidase niste bani si facuse niste ani de temnita. Intors acasa, nu statea prea mult in sat, caci orice aluzie la conditia lui de fost puscarias il infuria si-si lua campii. Maica-sa, Catinca, il iubea neconditionat, dar nici ea nu stia intotdeauna pe unde-i umbla feciorul.
E posibil ca talhariile lui Pantelimon sa fi inceput mai demult, dar sa nu fi atras atentia. La ceasul acela insa presa avea nevoie de un erou si l-a gasit in persoana acestui bandit carismatic. Cel putin asa se vedea de la Bucuresti.
Ce a vazut ND Cocea
O data ajuns inaintea lui – e de povestit si felul in care publicistul reuseste la randu-i sa-i fenteze pe "agentii lui Panaitescu" si sa se intalneasca, undva pe langa Manastirea Neamtului, cu Toader Pantelimon – N.D. Cocea il studiaza atent si ii face portretul (diferit de cel al eroului pe care il cautase): "Pantelimon nu e un erou. Nimic in atitudinea, in miscarile, in portul, in vorba lui nu aminteste de haiducii mandri si indrazneti de odinioara. Vremurile legendare au disparut si cu ele iataganele, pistoalele la cingatoare, fugarii neinstrunati si cusmele pe o ureche. In vremea noastra prozaica si burgheza, insusi Pantelimon trebue sa se supuie obiceiurilor existente si sa cutreiere padurile in hainele comune ale taranului trait o buna parte din viata pe la fabrici sau in oras. Dar daca Pantelimon nu are infatisarea unui erou, are in schimb in hainele si in trasaturile figurei lui toata mizeria, toata tristetea, toata deznadejdea taranului alungat, prigonit, jefuit, impilat fara speranta unei soarte mai bune, decat in fuga sau in revolta. Ghemuit langa trunchiul unui copac, pare obosit si sfarsit".
