Domnul și doamna Alecsandri din Vallahia… Jurnalul unei iubiri venețiene
Se împlinesc, la 14 iunie, 199 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri, la Bacău. Prilej pentru elita culturală a Moldovei (de dincolo și dincoace de Prut), și nu doar a Moldovei, să se adune într-un eveniment de amploare, care să prefațeze serbările bicentenarului, de anul viitor.
14 Iunie 2017, 11:50
Organizată de Consiliul Județean, Primăria Bacău, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor, Filiala Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Inspectoratul Școlar și Societatea Cultural- Științifică „Vasile Alecsandri”, „Alecsandriada”, ediția I, a cuprins o serie de activități dedicate și închinate poetului născut, cu toate controversele care persistă de zeci de ani, în Bacău, pe 14 iunie 1818.
Victor Crăciun, în excepționala conferință „Cânticul gintei latine și recunoașterea europeană a literaturii române”, din cadrul Colocviului „Alecsandri, azi”, desfășurat în ziua a II-a, la Biblioteca Universității „Vasile Alecsandri”, a deschis seria de conferințe despre omul, diplomatul și poetul Vasile Alecsandri, cel dintâi scriitor român european. Dintre toate subiectele cu temă academică, a ieșit în evidență și acesta, poate cel mai… uman dintre toate: sensibila poveste de iubire (affaire d’amour) dintre Vasile Alecsandri și Elena Negri. Expozeul susținut de Simona Lazăr (Radio România) pornește de la o explorare particulară, împreună cu jurnalistul Valentin Țigău, pe urmele celor doi îndrăgostiți, la Veneția. (Mesagerul de Neamț).
În toamna lui 1846, doi tineri puteau fi văzuți, la Veneția, coborând din gondolă la ușa unei clădiri cu ferestrele dând spre Canal Grande, între Rialto și Ca’Foscari. Clădirea de secol XVI de la numarul 3927 purta, ca și astăzi, numele de Palazzo Benzon, iar în cartea de imobil erau proaspăt înscrise două nume: Domnul și Doamna Alecsandri, Vallahia. Cuplul nu era căsătorit, însă armonia perfectă dintre poetul Vasile Alecsandri și iubita sa, Elena Negri, justifica, pe deplin, părerea că alcătuiesc o familie. De fapt, îndrăgostiții își stabiliseră aici, la 15 septembrie 1846, domiciliul temporar, pentru a face planuri de viitor și a trăi (nu știau) cel mai frumos, dar și cel din urmă capitol al poveștii lor de dragoste.
Elena venise la Veneția înaintea scriitorului; bolnavă de plămâni, spera să-și recapete echilibrul sănătații în orașul dogilor, printre opere de arta renascentiste, alături de omul pe care-l iubea cel mai mult.
Se cunoscuseră în 1844, la moșia din Mânjina a lui Costache Negri, fratele Elenei și prietenul poetului Alecsandri. Când nu ai nici 25 de ani, nimeni și nimic nu te poate opri să te bucuri de viață.
Veneția era, pentru ei, promisiunea primului loc în care puteau sta împreună, zi și noapte, departe de pudibonderia moldovenilor de-acasă. „Iubiți! Iubiți! Ne zice Veneția cernită/ Iubiți! Amorul vostru puternic e și sfânt”, exclamă poetul în chiar prima zi a întâlnirii cu orașul dogilor. Versurile acestea sunt scrise, cu certitudine, la Veneția, în apartamentul lor de trei camere de la etajul Palatului Benzon.
În Jurnalul său, Alecsandri notează că, de la balcon, vedea mulțimea de gondole alunecând pe Canal Grande, ocolindu-se unele pe altele ca niște rândunele în zbor, apoi pierzându-se în canalele mai mici. Tablou mișcător, luminat de cele din urmă raze ale soarelui și însuflețit de cântecele gondolierilor, de strigătul lor: „Riva!” (Ferește-te!) atunci când trec dintr-un canal în altul.
Îndrăgostiții își construiesc, în Palatul Benzon, o lume numai a lor, în care gesturile mărunte se transformă în dovezi de iubire încântătoare. Veneției cosmopolite îi oferă alternativa unei existențe simple, în care se despart, temporar, de trecut, mai puțin însă de propria lor țară. Astfel că........