Traian Vuia, bănățeanul care a dovedit lumii că mașina-zburătoare nu e o utopie

Dar s-o luăm cu începutul și să vedem care e locul lui Traian Vuia în acest domeniu plin de "priorități românești", cum sunt cele inventate/imaginate de Coandă, Vlaicu și alții, al căror nume poate că nu l-am așezat încă destul de vizibil în istoria aeronauticii mondiale, cum e și mecanicul argeșean Dumitru Popescu, de la care se spune că ar fi cumpărat brevetul contele Graf Zeppelin, "furându-i" astfel gloria... zeppelinului.

In ce-l priveste pe Traian Vuia, Dumnezeu ni l-a daruit noua, romanilor, intr-o zi de august – 17 august 1872 – cand a venit pe lume in satul Bujoru, din parinti romani: preotul Simion Popescu si sotia lui de-a doua, Ana Vuia.

De mic se simti atras de fizica, de mecanica, de toate muncile practice care "pun lucrurile in miscare". Dar mai ales se simti atras de zbor. Unii spun ca i s-a tras totul de la niste zmeie de hartie, pe care nu se multumi sa le faca asa, ca toti baietii de pe ulita, dintr-o bucata de hartie, doua lemne-ncrucisate, clei si-un ghem de sfoara. El voia sa inteleaga zborul si, mai ales, voia sa manuiasca zmeiele, sa le faca a se misca in vazduh dupa gandul lui. Unii baieti abandoneaza pasiunea asta a zmeielor dupa primul ghem de ata incalcit, dupa prima aripa rupta. Altii, dupa o vara. Traian Vuia n-a abandonat-o niciodata.

Plecand la liceu, la Lugoj, se interesa de jocul de forte care tine in aer zmeul, iar cand crezu ca a inteles despre ce e vorba, s-a mirat ca nimeni n-a reusit sa construiasca un aparat care sa zboare... Nu stia, la vremea aceea, de incercarile lui Leonardo da Vinci, dar ii erau familiare legenda lui Icar si cea a Mesterului Manole. La 20 de ani pleaca la Budapesta, pentru a se inscrie la Politehnica, dar in scurta vreme e nevoit, pentru a castiga bani, sa vireze spre... stiintele juridice. Studiaza dreptul, lucreaza intr-un cabinet de avocatura si, probabil, daca n-ar fi fost mai mare patima zmeielor, a zborului, decat pamanteasca nevoie de a trai decent, ar fi devenit un bun jurist. Si atat. In 1901 isi lua doctoratul in stiinte juridice... Pentru ca, un an mai tarziu, surprinzator pentru unii dintre apropiatii sai, sa revina la visul lui dintai: zborul.

La varsta de 30 de ani, reintors in Banat, Traian Vuia incepe lucrul la "automobilul-aeroplan", aparatul care trebuia sa se ridice deasupra campurilor de grau de acasa. Numai ca lipsa banilor il face sa plece iarasi, de data aceasta la Paris, in cautarea unui sponsor. Ajunge, cu alte cuvinte, in patria pasionatilor de baloane (aerostate), dar si in tara celui care, cu mai mult de doua decenii inainte, facuse aceeasi incercare ca si Vuia: sa construiasca un aeroplan: Victor Tatin. Ai zice ca, alaturi de acesta, si-ar fi putut gasi drumul, dar, nu, Tatin, sceptic, incearca sa-l convinga ca nicioadata omul nu va zbura cu un aparat a carui densitate e mai mare decat aerul. Niciodata... in lipsa unui motor. Vuia va da peste cap orice previziune a lui Tatin (curios, cativa ani mai tarziu va fi el mentorul sceptic, dinaintea lui Coanda si a motorului sau cu reactie!). Academia franceza ii respinge proiectul, ca fiind utopic, dar el il breveteaza totusi in 1903. Un an mai tarziu construieste motorul, pe care de asemenea il breveteaza. In 1905 termina de construit "Liliacul" – sau "Vuia I" – sub forma unui automobil schematic, cu aripi ca de liliac (care erau insa demontabile).

Dar neintamplatul, ridicarea de la sol si plutirea unui aparat mai greu decat aerul, avea sa se... intample pe 18 martie 1906, la Montesson, langa Paris. Pe o lungime de 12 metri a zburat "automobilul-aeroplan", la o inaltime de un metru deasupra firului de iarba. Banateanul nostru dovedise ca masina-zburatoare nu mai era o utopie, ci o realitate. In cativa ani, numai, industria aeroplanelor a luat un avant considerabil. Printre pionierii acestei noi industrii aveau sa se numere si cativa romani de geniu – ii aminteam la inceput –, asa cum romanii erau considerati, cu un secol in urma, printre cei mai agili aviatori ai Europei.