Tânără de 19 ani, implicată în dispariția bebelușului dintr-o maternitate din Bacău
Caz şocant în Bacău, unde un nou-născut a dispărut duminică din secţia de maternitate a unui spital. Poliţiştii au reuşit să localizeze bebeluşul în locuinţa unei tinere de 19 ani, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Articol de Petruț Mazilu, 28 Aprilie 2025, 09:12
'În urma amplelor activităţi investigativ-operative desfăşurate, copilul a fost identificat de poliţişti în municipiul Bacău, la locuinţa unei tinere de 19 ani. Poliţiştii au acţionat cu operativitate, iar în acest moment bebeluşul este în afara oricărui pericol fiind transportat la spital', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Gabriel Dumitrache.
Tânăra a fost condusă la sediul poliţiei pentru audieri, după care a fost reţinută sub acuzaţia de lipsire de libertate.
Dispariţia nou-născutului a fost sesizată personalului spitalului de către mama acestuia şi, ulterior, au fost anunţaţi poliţiştii.
'La data de 27 aprilie, în jurul orei 15:10, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi de către personalul medical al unui spital din municipiu despre faptul că, din secţia de maternitate, a dispărut un nou-născut. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat mama copilului, o femeie de 33 de ani, din comuna Valea Seacă. Aceasta a născut gemeni la data de 23 aprilie, iar astăzi (duminică - n.r.), în jurul orei 14:45, când s-a dus în salon să îi alăpteze, a observat că unul dintre copii lipseşte', a anunţat IPJ Bacău.