- 26,1 grade Celsius, azinoapte, la Întorsura Buzăului
Staţia meteo de la Întorsura Buzăului a înregistrat, în noaptea de marţi spre miercuri, minus 26,1 grade Celsius.
09 Ianuarie 2019, 07:35
Potrivit meteorologilor, se aşteaptă ninsori în următoarele zile, dar temperaturile se vor menţine în continuare scăzute în depresiune.În anii anteriori, în zonă s-au înregistrat temperaturi şi mai scăzute - pe 8 ianuarie 2015 la Întorsura Buzăului au fost minus 34,6 grade Celsius, iar pe 10 ianuarie 2017, minus 32 de grade Celsius.Oficial, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol în judeţul Covasna a fost de minus 35,8 grade Celsius în 8 februarie 2005, la Întorsura Buzăului, record care nu mai fusese atins din anul 1939.
Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: gândul.info