Debitul Dunării va creşte peste mediile multianuale în lunile iunie, iulie şi august
Debitul maxim al fluviului Dunărea se va situa peste mediile multianuale în toate cele trei luni de vară, în timp ce regimul hidrologic pe râurile interioare va avea valori cuprinse între 30% şi 100%, dar şi mai scăzute, sub 30%, în unele bazine hidrografice, potrivit prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru lunile iunie, iulie şi august.
05 Iunie 2023, 15:43
În luna iunie 2023, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Bistriţa şi Mureş inferior şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele Bârlad şi Jijia.
'În luna iunie sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe unele râuri din zonele de deal şi munte, din cauza precipitaţiilor sub formă de aversă şi cu caracter torenţial specifice acestei luni şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, cu depăşirea cotelor de apărare pe unele râuri, îndeosebi din jumătatea de vest a ţării', arată prognoza INHGA.
În luna iulie 2023, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Jiu superior şi Bistriţa şi mai mici pe Vedea, râurile din Dobrogea (30-50%), pe Rm. Sărat, Bârlad şi Jijia (sub 30%).
În ultima lună de vară, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare şi mai mici pe Putna, Trotuş, râurile din Dobrogea (30-50%), pe Rm. Sărat, Bârlad şi Jijia (sub 30%).
'În cursul lunilor iulie şi august sunt posibile fenomene episodice de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide în timpul ploilor torenţiale', avertizează hidrologii.
În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş), debitul maxim al Dunării estimat pentru luna iunie 2023 este de 9.300 mc/s, faţă de valoarea medie multianuală de 6.400 mc/s, iar cel minim de 5.800 mc/s.
Pentru luna iulie, media este de 5.350 mc/s, în timp ce debitul maxim estimat al Dunării este de 7.000 mc/s, iar cel minim la 3.800 mc/s.
Debitul maxim al Dunării estimat pentru luna august este de 5.800 metri cubi/secundă (mc/s), mai mare faţă de valoarea medie multianuală de 4.300 mc/s, iar cel minim de 2.700 mc/s, relevă prognoza de specialitate.
Hidrologii precizează că aceste prognoze de lungă durată se vor actualiza prin estimări de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se estimează posibilitatea depăşirii Cotelor de Apărare, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv.