Fenomen spectaculos în Galați: Dunărea parea că fierbe
Gălăţenii care s-au aflat, joi dimineaţă, pe Faleza Dunării au avut parte de un fenomen spectaculos, fluviul părând că a dat în clocot, fenomen generat de diferenţa mare dintre temperatura apei şi cea a aerului, din timpul zilei şi nopţii.
10 Noiembrie 2022, 14:02
'Fenomenul apare atunci când diferenţa dintre temperaturile din timpul zilei şi cele din timpul nopţii sunt mari. Este ca o evaporare, ca o ceaţă. Acest fenomen apare dimineaţa şi poate ţine până în jurul prânzului, când se ridică soarele. Este într-adevăr spectaculos. Apare îndeosebi în această perioadă. Astăzi, de exemplu, temperatura apei este de 14,5 grade', a declarat Dorian Dumitru, specialist în navigaţie şi fost director al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, fenomenul are loc de două, trei ori pe an, în special toamna şi iarna. Joi, temperatura exterioară a fost mai mică de 5 grade Celsius, în timp ce apa are în jur de 14-15 grade. Diferenţa de temperatură a provocat formarea aburilor pe fluviu şi a dat senzaţia că Dunărea a dat în clocot.
Fenomenul nu generează probleme în traficul naval şi nu se impun măsuri speciale. Navigatorii de pe Dunăre utilizează radarul care indică eventualele obstacole.
'Pentru navigaţie, nu este periculos, dar se recomandă să se desfăşoare cu atenţie, să se folosească semnalele sonore', a precizat Dorian Dumitru.
Foto: commons.wikimedia