Record de incendii de vegetație uscată, în Vrancea
Numărul de incendii de vegetaţie uscată în Vrancea a atins anul trecut un nou record, care a situat judeţul într-un nedorit top 3 la nivel naţional.
12 Martie 2023, 09:06
Venirea primăverii aduce cu sine un număr mai mare de astfel de evenimente, mai ales pe terenurile agricole unde au mai rămas resturi de vegetaţie.
570 de incendii de vegetaţie uscată şi mirişti au fost înregistrate anul trecut în judeţul Vrancea, iar 70 dintre acestea s-au extins la clădiri aflate în apropiere, provocând pagube importante. În cele mai multe cazuri, deţinătorii de terenuri agricole dau foc vegetaţie uscate sau resturilor vegetale, chiar dacă acest lucru nu este permis decât pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici. Cei care primesc subvenţii din partea APIA pot pierde aceste drepturi în cazul în care dau foc vegetaţiei uscate. Pentru arderea miriştilor este nevoie de aprobare din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi această activitate se poate face doar după obţinerea unui permis de lucru cu focul, acesta fiind emis prin grija primarului de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă sau persoana desemnată în acest sens şi doar cu respectarea unor condiţii specifice. De la începutul acestui an, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a intervenit la 20 de incendii de vegetaţie uscată.