Refugiaţi ucraineni s-au alăturat unei acţiuni de ecologizare din cadrul campaniei ''Curăţăm România''
Peste 50 de refugiaţi ucraineni care beneficiază de sprijinul oferit de autorităţi şi societatea civilă prin Centrul Comunitar 'Braşov pentru Ucraina' au participat, sâmbătă, la o acţiune de ecologizare organizată de Primăria Braşov, în cadrul campaniei naţionale ''Curăţăm România'', din dorinţa de a le mulţumi astfel braşovenilor pentru sprijinul acordat.
30 Aprilie 2022, 12:21
'Centrul de Integrare pentru Migranţi Braşov se alătură cu bucurie acţiunii de ecologizare organizate de Primăria Municipiului Braşov. În săptămânile precedente, din cadrul comunităţii de refugiaţi ucrainieni a apărut dorinţa de a participa la o acţiune de ecologizare, ca modalitate de mulţumire pentru ajutorul acordat de braşoveni. Aşadar, dorim să ne alăturăm eforturile şi să folosim acest pretext ca punct de interacţiune între comunitatea de migranţi şi braşoveni', a declarat Cosmin Haraga, responsabil comunicare pentru Migrant Integration Center Braşov, citat de Agerpres.
După începerea războiului din Ucraina, Primăria Municipiului Braşov şi mai multe organizaţii neguvernamentale au constituit grupul de lucru 'Braşov pentru Ucraina', pentru a veni în sprijinul refugiaţilor din ţara vecină, lovită de război, şi pentru a trimite ajutoare acolo.
Sâmbătă, 16 aprilie, a avut loc o prima acţiune de ecologizare desfăşurată de Primăria Braşov în cadrul campaniei 'Curăţăm România', fiind adunaţi atunci 95 de saci de deşeuri.
Foto: pixabay