S-a produs un nou cutremur în judeţul Arad
Un nou cutremur, cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter, s-a produs în această dimineaţă, în judeţul Arad.
29 Mai 2023, 09:37
Seismul a avut loc la ora 6:25 de minute, la adâncimea de opt kilometri. Este cel de-al 12-lea cutremur înregistrat în judeţul Arad, de la începutul lunii. Cel mai puternic s-a produs la data de 22 mai şi a avut o magnitudine de 4,7 grade pe scara Richter.
RADOR