Silvicultura şi exploatarea forestieră, cele mai periculoase domenii de muncă
În trimestrele I şi IV din anul 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin desfăşoară acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
06 Martie 2023, 16:32
De asemenea, acțiunea vizează modul de utilizare a echipamentelor de muncă şi a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere.
Obiectivele urmărite sunt:
- creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor din domeniul de activitate exploatare forestieră sub aspectul necesităţii respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă şi luarea de măsuri care sunt necesare pentru prevenirea producerii accidentelor de muncă;
- diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care rezultă din încălcarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de exploatare forestieră şi de transport tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere;
- eliminarea neconformităţilor identificate în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă în activităţile specifice agenţilor economici din domeniul exploatărilor forestiere.
Grupul ţintă al acţiunii de control îl reprezintă agenţii economici care efectuează activităţi de exploatare forestieră şi transport tehnologic al masei lemnoase.
În domeniile de activitate silvicultură şi exploatare forestieră se constată că numărul de accidente de muncă se menţine ridicat, lucrătorii implicaţi în activităţile din parchetele forestiere sunt expuşi continuu la o multitudine de riscuri profesionale, unii suferind în urma accidentelor de cele mai multe ori cu implicaţii deosebit de grave. Suferinţa pricinuită în urma evenimentelor mortale sau cu incapacitate temporară de muncă se extinde în mare măsură şi la nivelul familiilor acestora.
Raportat la judeţul Caraş-Severin, în domeniul de activitate silvicultură şi exploatare forestieră, în anul 2021 s-au înregistrat 14 accidentaţi (din care nouă cazuri de deces şi cinci cazuri de incapacitate temporară de muncă), iar în anul 2022 au fost nouă accidentaţi cu incapacitate temporară de muncă.