Tornadă produsă pe raza judeţului Călăraşi
Mai multe localităţi din sudul ţării au fost afectate de furtuni şi ploi torenţiale, pe 30 aprilie. A fost semnalată şi o tornadă.
01 Mai 2019, 06:47
În judeţul Călăraşi, aceasta a răsturnat un autocar şi a smuls zeci de acoperişuri şi copaci. 12 persoane au fost rănite.
Tornada produsă pe raza judeţului Călăraşi a făcut pagube însemnate. 39 de persoane aflate într-un autocar au fost în pericol de moarte din cauza vijeliei care a aruncat maşina de pe şosea în mijlocul unui câmp. Oamenii veneau de la Slobozia, acolo unde au participat la un ceremonial religios organizat în curtea Mănăstirii Sfinţii Voievozi din oraş. 12 persoane au fost rănite. La faţa locului s-a declanşat planul roşu de intervenţie, în sprijinul pasagerilor venind echipaje ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă Ialomiţa şi Călăraşi. Tornada a produs pagube şi în comuna Dragalina. Vântul a pus la pământ mai mulţi copaci şi a smuls acoperişurile a 20 de case. Acesta este cel de al doilea fenomen meteo extrem petrecut în această zonă, după tornada din 2002 care a distrus jumătate din locuinţele satului ialomiţean în Făcăeni.
Dintre persoanele care au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma răsturnării autocarului, patru au rămas internate la Spitalul din Slobozia, iar una a fost transferată la spitalul Bagdasar din capitală, transmite corespondenta noastră, Clementina Tudor. Ea a stat de vorbă cu unul dintre răniţi, care a povestit ce s-a întâmplat:„Am văzut o gaură mare făcută pe câmp, care se învârtea. Noi eram cu autobuzul, a oprit şoferul şi au trecut prin geam: pietre, bulgări, praf, ne-a luat pe sus, am văzut pe toată lumea învârtindu-se în autobuz şi de acolo m-am trezit cu cineva peste mine şi atât, dar ne-a luat pe sus ca pe o hârtie.”
Sursa foto: pixabay.com