Cuplu agresat pentru că a reproșat ocuparea unui loc destinat persoanelor cu handicap
Un cuplu de soți a fost agresat fizic într-o parcare a unui magazin din Ploieşti, după ce ar fi reproșat unui bărbat că a parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități, deși nu avea acest drept.

Articol de Petruț Mazilu, 23 Aprilie 2025, 15:11
'Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi, prin intermediul 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că el şi soţia sa ar fi fost agresaţi fizic de o persoană necunoscută, în parcarea unui centru comercial din municipiu. Poliţiştii s-au deplasat de îndată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde au fost identificaţi apelantul, un bărbat de 46 de ani din Ploieşti, şi soţia acestuia, care au relatat faptul că, în timp ce se aflau în parcarea unui magazin situat pe strada Apelor, ar fi atras atenţia unui conducător auto care parcase neregulamentar pe un loc destinat persoanelor cu dizabilităţi', precizează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova..
Între cele două părţi ar fi izbucnit un conflict verbal, moment în care bărbatul ar fi fost lovit cu pumnul în zona feţei, căzând la sol.
Ulterior, soţia acestuia ar fi încercat să ceară explicaţii agresorului, fiind la rândul ei lovită.
Agresorul este un bărbat de 50 de ani, din municipiul Ploieşti. Acesta a fost depistat şi condus la sediul unităţii de poliţie pentru audieri.
'Persoanele vătămate au refuzat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, precum şi completarea cererilor pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, conform Legii nr. 26/2024. Poliţiştii continuă investigaţiile sub coordonarea unităţii de parchet competente, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe', mai arată sursa citată.