Federaţia Rusă refuză armistiţiul de Paşte propus de secretarul general al ONU
Rusia a respins propunerea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, de a institui un armistiţiu umanitar de patru zile, de Paşte, în Ucraina - potrivit reprezentantului permanent al Ucrainei la ONU, Serhi Kisliţa.
22 Aprilie 2022, 16:19
Într-un mesaj postat, miercuri seară, pe contul său de Twitter, diplomatul a amintit că Guterres a propus o "pauză umanitară" de patru zile în Ucraina, de Paştele ortodox, începând cu 21 aprilie, pentru a organiza coridoare umanitare şi pentru a evacua civilii din zonele în care au loc ostilităţi. Ucraina a fost de acord cu un astfel de armistiţiu, însă Federaţia Rusă s-a opus. "Poziţia führerului moscovit a fost anunţată deja, după câteva ore, în Consiliul de Securitate" - a scris Kisliţa, propunând urmăritorilor săi să asculte formulările cinice ale refuzului conducerii Rusiei. În acest sens, diplomatul a publicat câteva înregistrări video. În plus, Kisliţa a reacţionat la o declaraţie eronată a purtătorului de cuvânt al Secretarului General al ONU, Stephane Dujarric, cu privire la faptul că şi Federaţia Rusă ar fi una dintre ţările fondatoare ale Organizaţiei. "Nici Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR), care şi-a păstrat Ministerul Afacerilor Externe în 1945, nici Federaţia Rusă nu au fost prezente la San Francisco şi nu au semnat Carta Naţiunilor Unite. Dacă biroul lui Stephane Dujarric ne arată semnătura RSFSR de la San Francisco, eu o voi declara falsă. Federaţia Rusă nu este membru fondator!" - a scris Kisliţa pe Twitter. Reprezentantul Permanent al Ucrainei a reamintit că Federaţia Rusă nu a semnat Carta ONU şi şi-a exprimat speranţa că, pe viitor, secretariatul Organizaţiei nu se va mai afla într-o poziţie jenantă.
RADOR
Foto: Pixabay