IGPF: Peste 8.000 de ucraineni au intrat vineri în ţară
Peste 80.700 de persoane, dintre care 8.072 de cetăţeni ucraineni, au intrat vineri în România prin punctele de frontieră.
07 Mai 2022, 08:11
Potrivit IGPF, vineri, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 80.741 de persoane, dintre care 8.072 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 4,3% faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.579 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 10,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova - 1.555 cetăţeni ucraineni (creştere cu 3,5%).
De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 6 mai, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 874.988 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 909.517 ucraineni.
Foto: Leontin Cupar