Minor de 16 ani, depistat de poliţişti cu substanţe interzise. Mama ştia că se droghează
Un minor de 16 ani a fost depistat de poliţiştii locali din Timişoara cu substanţe interzise asupra sa, iar mama lui a declarat că cunoaşte acest aspect, dar nu ştie cum să-l determine pe fiu să renunţe la consumul de droguri.
19 Octombrie 2022, 07:48
Tânărul a fost văzut de poliţiştii locali aflaţi în patrulare marţi, în jurul prânzului, când au observat, la intersecţia a două străzi din municipiu, că băiatul a devenit agitat la vederea autospecialei de poliţie locală.
'Tânărul a devenit agitat, la vederea autospecialei de poliţie locală, încercând să ascundă ceva la spate. Acesta a fost identificat, stabilindu-se că are 16 ani şi este din Timişoara. Băiatul încerca să ascundă la spate o ţigaretă confecţionată artizanal cu substanţe susceptibile a avea proprietăţi psihoactive. Tânărul a dat detalii astfel încât poliţiştii locali au luat legătura cu mama sa, care a declarat că ştie despre fiul său că este consumator, dar nu ştie ce să-i facă pentru a-l determina să nu mai consume', a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
Foto: pixabay