Numărul accidentelor grave în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori
Numărul accidentelor grave de circulaţie în care au fost implicaţi conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii patru ani, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
06 Septembrie 2022, 14:07
Potrivit datelor puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, în acest interval de timp, în România, s-au produs 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice, informeaza Agerpres.
Urmare a acestora, 13 persoane şi-au pierdut viaţa, peste 200 de persoane au fost rănite grav şi 12 rănite uşor.
Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârşite în trafic, precum neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, neacordarea priorităţii vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi circulaţia pe sens opus.
Cu toate acestea, este de presupus că numărul total al accidentelor rutiere în care sunt implicaţi utilizatorii de trotinete electrice este mult mai mare, având în vedere faptul că singurele evenimente care sunt evidenţiate din perspectivă statistică sunt cele soldate cu victime, soluţionate de către Poliţie (este plauzibil ca multe dintre accidentele soldate numai cu pagube materiale să nu fi fost declarate).
Foto: pixabay