Numărul ucrainenilor care intră în România este în creştere
Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară a crescut, luni, cu 38,3% faţă de ziua precedentă, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
26 Aprilie 2022, 09:23
'În data de 25.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 98.670 de persoane, dintre care 4.412 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 38,3 % faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 2.135 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 83%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 865 cetăţeni ucraineni (creştere cu 4,2%)', precizează IGPF, citat de Agerpres.
De la declanşarea crizei până luni, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 786.086 cetăţeni ucraineni.
Potrivit IGPF, măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate.
'Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute. Rugăm cetăţenii să se informeze doar din surse oficiale', transmite Poliţia de Frontieră.
Foto: Adrian Lazar/tulceanostra.ro