Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă să arătăm prin fapte iubire smerită şi milostivă
Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru prin cuvinte şi fapte, prin colinde şi daruri, iubire smerită şi milostivă, pentru a aduce în sufletele şi în casele oamenilor bucurie şi pace spre slava lui Dumnezeu şi fericirea poporului, a transmis patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, Anului Nou şi Botezul Domnului.
21 Decembrie 2022, 10:13
'Naşterea Domnului Isus Hristos sau venirea lui Mesia Hristos a fost prezisă de profeţii biblici cu multe secole înainte. Profetul Isaia a prezis cu 700 de ani înainte că Isus se va naşte dintr-o fecioară şi va fi numit Emanuel sau 'Dumnezeu este cu noi'. Deci, Mesia este în acelaşi timp Dumnezeu adevărat şi om adevărat, iar Profetul Miheia a prezis tot cu 700 de ani înainte că Mesia se va naşte în Bethleemul iudeic, iar obârşia lui este în zilele veşniciei, adică el este o persoană divină eternă care s-a făcut om. Pregătirea omenirii pentru venirea lui Hristos a fost îndelungată. Nenumărate generaţii, de la Adam până la Avram, şi 42 de generaţii de la Avram până la Hristos, aproape 2.000 de ani. De ce? Deoarece era necesară conştientizarea că lumea bolnavă de păcatul neascultării omului faţă de Dumnezeu are nevoie de un vindecător, iar oamenii muritori au nevoie de un biruitor al morţii prin înviere', a spus patriarhul Daniel.
Înaltul ierarh ortodox a spus că sărbătoarea Naşterii Domnului ne arată iubirea atotputernică şi veşnică a lui Hristos.
'Sărbătoarea Naşterii Domnului ne arată mai întâi că iubirea atotputernică şi veşnică a lui Hristos este, totodată, iubire smerită şi milostivă. Fiului lui Dumnezeu cel nevăzut şi necuprins, împăratul slavei care conduce întreg universul se face copil mic în pântecele Fecioarei Maria, se naşte într-o peşteră săracă şi este culcat într-o iesle. Cel atotputernic s-a făcut copil smerit şi plăpând, total dependent de iubirea şi grija celor din jurul său. Puterea lui este acum inocenţa sau nevinovăţia lui. Totuşi, îngerii din ceruri îi aduc cântări de laudă ca unui Stăpân, iar magii de la răsărit îi aduc daruri ca unui Împărat, astfel Dumnezeu Copilul sau Pruncul Isus este bucuria îngerilor şi a oamenilor, bucuria paşnică izvorâtă din iubirea smerită şi milostivă a lui Dumnezeu', a mai spus Patriarhul Daniel în mesajul său.
Patriarhul Daniel a adresat tuturor 'sănătate şi fericire, pace şi bucurie' cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2023 şi Botezului Domnului împreună cu urarea La mulţi ani.
Foto: pixabay