Primul tronsonul al autostrăzii Sibiu-Pitești va fi deschis circulației în decembrie
Primul tronsonul al autostrăzii Sibiu – Pitești, cel de la Sibiu la Boița, în lungime de 13 km, va fi dat în circulație pe 15 decembrie.
29 Noiembrie 2022, 13:53
Informația a fost transmisă de directorul general al Companiei de Drumuri, Cristian Pistol și este prima confirmare oficială a termenului de inaugurare (anticipată) asumat de constructorul PORR, după ce Asociația Pro Infrastructura avansase jumătatea lunii decembrie pentru deschiderea primilor kilometri ai Autostrăzii Sibiu – Pitești, aflam de la Constantin Pasol, reporter Antena Satelor.
Cristian Pistol a apreciat progresul constructorului din Austria care termină lucrările cu 5 luni înainte de termenul din contract și a anunțat că, în 2025, Astaldi, actuală WeBuild, trebuie să deschidă cei 30 de kilometri dintre Pitești și Curtea de Argeș (lotul 5).
„Am avut nenumărate discuții cu antreprenorul lucrării (n.r. PORR). Acesta și-a asumat data de 15 decembrie. Evident că și noi, cu personalul CNAIR, am evaluat această posibilitate, iar premisele sunt optimiste. Cred că pe data de 15 decembrie am putea să circulăm pe prima secțiune a Autostrăzii Sibiu-Pitești, adică prima trecere la profil de Autostradă a Carpaților. Este cel dintâi pas. Vorbim despre o firmă serioasă, care a arătat că se poate mobiliza foarte bine, în avans față de contract. Sper să lucreze la fel și pe secțiunea 4 ( Curtea de Argeș-Tigveni, 10 km), unde suntem în proiectare”, a mai spus Cristian Pistol.
Șeful CNAIR a mai precizat că, în 2028, România va avea terminată prima autostradă care trece Carpații, A1 Sibiu – Pitești.
Foto: pixabay