Ascultă Radio Antena Satelor Live

Zeci de animale au pierit într-un incendiu la un adăpost de animale din Bihor

23 de animale au pierit în flăcări, după ce adăpostul în care se aflau a ars. Necazul s-a întâmplat chiar în ziua de Paști în satul bihorean Munteni.

Zeci de animale au pierit într-un incendiu la un adăpost de animale din Bihor

26 Aprilie 2022, 13:59

Incendiul a fost sesizat la numarul de urgenta 112 la ora 22:09, iar la fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Stației de Pompieri Aleșd, în sprijinul cărora au intervenit și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență ai unității administrativ-teritoriale, potrivit ISU Crișana.

„În momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată, incendiul se manifesta violent pe o suprafață de aproximativ 100 mp în care era amenajat un adăpost de animale, existând pericolul iminent de propagare a incendiului la alte anexe din apropierea focarelor”, a precizat sergent major ISU Crișana, Alina Butaci, citata de Viorel Grosu - corespondent Antena Satelor.

Până la sosirea pompierilor, un sexagenar a încercat să salveze animalele și să stingă incendiul, însă a suferit arsuri la nivelul feței. După ce i-a fost acordat primul ajutor calificat de către pompierii militari paramedici, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

„Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului timp de aproximativ trei ore, evitând propagarea acestuia la celelalte anexe aflate în apropierea grajdului incendiat. Operațiunea a fost îngreunată de accesul dificil în locul respectiv, drumul fiind impracticabil pentru autospecialele de intervenție, și de lipsa surselor de apă în zonă, echipajele fiind nevoite să realizeze alimentarea cu apă dintr-un pârâu cu debit mic, folosindu-se de motopompele din dotare”, a mai spus reprezentantul ISU Crișana.

Din păcate, două vaci, un vițel și 20 de capre nu au putut fi salvate din calea flăcărilor, care au distrus în totalitate adăpostul de animale.

Din primele cercetări, incendiul a fost, cel mai probabil, provocat de un conductor electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolație deteriorată.

Foto: pixabay

Campania „Descălțați de limitări” – Fundația All Vision România sprijină copiii din mediul rural"
Social 20 Noiembrie 2024, 11:57

Campania „Descălțați de limitări” – Fundația All Vision România sprijină copiii din mediul rural"

În preajma Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, Fundația All Vision România a lansat campania „Descălțați de...

Campania „Descălțați de limitări” – Fundația All Vision România sprijină copiii din mediul rural"
Barajul Oravița Mică, modernizat și reactivat după patru decenii de nefuncționare
Social 19 Noiembrie 2024, 17:10

Barajul Oravița Mică, modernizat și reactivat după patru decenii de nefuncționare

Barajul Oraviţa Mică, construit în secolul XVIII, a fost reabilitat de Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat),...

Barajul Oravița Mică, modernizat și reactivat după patru decenii de nefuncționare
Familiile vulnerabile, eligibile pentru un sprijin de până la 750 lei pentru instalarea repartitoarelor de căldură
Social 18 Noiembrie 2024, 16:11

Familiile vulnerabile, eligibile pentru un sprijin de până la 750 lei pentru instalarea repartitoarelor de căldură

Familiile vulnerabile vor putea primi un ajutor de până la 750 lei pentru montarea repartitoarelor de căldură, potrivit unui...

Familiile vulnerabile, eligibile pentru un sprijin de până la 750 lei pentru instalarea repartitoarelor de căldură
România, la coada Europei în ceea ce privește cheltuielile pentru sănătate pe locuitor
Social 15 Noiembrie 2024, 16:43

România, la coada Europei în ceea ce privește cheltuielile pentru sănătate pe locuitor

Peste 3.600 de euro pe locuitor au fost cheltuiţi în medie, în anul 2022, în Uniunea Europeană, pentru îngrijirea sănătăţii,...

România, la coada Europei în ceea ce privește cheltuielile pentru sănătate pe locuitor
Îmbătrânirea în România. Criză de resurse, sprijin limitat și nevoia de soluții pentru o viață demnă a vârstnicilor
Social 15 Noiembrie 2024, 15:02

Îmbătrânirea în România. Criză de resurse, sprijin limitat și nevoia de soluții pentru o viață demnă a vârstnicilor

Îmbătrânirea populației în România devine o problemă tot mai acută, cu un număr semnificativ de persoane în vârstă rămase...

Îmbătrânirea în România. Criză de resurse, sprijin limitat și nevoia de soluții pentru o viață demnă a vârstnicilor
Campanie gratuită pentru depistarea glicemiei, desfășurată la Spitalul Adjud
Social 13 Noiembrie 2024, 13:27

Campanie gratuită pentru depistarea glicemiei, desfășurată la Spitalul Adjud

Spitalul Municipal Adjud organizează, în perioada 13 - 15 noiembrie, o campanie de testare gratuită a glicemiei, cu ocazia...

Campanie gratuită pentru depistarea glicemiei, desfășurată la Spitalul Adjud
Probleme cu transportul gratuit al elevilor navetiști din Vâlcea, din cauza rutelor neatribuite
Social 11 Noiembrie 2024, 13:42

Probleme cu transportul gratuit al elevilor navetiști din Vâlcea, din cauza rutelor neatribuite

Transportul elevilor la şcoală este o problemă în Vâlcea, circa 1.000 de navetişti din cei aproximativ 4.000 din judeţ fiind...

Probleme cu transportul gratuit al elevilor navetiști din Vâlcea, din cauza rutelor neatribuite
Arad: Bărbat lovit în cap cu toporul, în comă de două luni; agresorul a fost trimis în judecată
Social 11 Noiembrie 2024, 11:55

Arad: Bărbat lovit în cap cu toporul, în comă de două luni; agresorul a fost trimis în judecată

Un bărbat care a fost lovit în cap cu toporul, pe un drum forestier din Arad, este în stare de comă de două luni, anunţă...

Arad: Bărbat lovit în cap cu toporul, în comă de două luni; agresorul a fost trimis în judecată