Ascultă Radio Antena Satelor Live

Primar lăsat fără mandat, după ce a fost condamnat definitiv pentru complicitate la contrabandă

Primarul comunei Stăuceni din judeţul Botoşani, Valentin Relu Burlacu, şi-a pierdut, azi, mandatul obţinut în 2016.

05 Iunie 2018, 12:05

Aceasta, după ce a fost condamnat definitiv pentru complicitate la contrabandă şi constituire de grup infracţional organizat.Prefectul Dan Constantin Şlincu a emis un ordin de încetare de drept, înainte de termen, a mandatului lui Burlacu, în baza deciziei Curţii de Apel Suceava.“Ordinul a avut la bază referatul întocmit de secretarul unităţii administrativ- teritoriale Stăuceni, precum şi actele din care a rezultat motivul legal de încetare a mandatului- sentinţa 106/2017 a Tribunalului Suceava, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală 520/2018 a Curţii de Apel Suceava”, a declarat prefectul Dan Constantin Şlincu.Potrivit legii, atribuţiile de primar vor fi preluate de viceprimarul în funcţie.Valentin Relu Burlacu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru cele două infracţiuni pentru care a fost găsit vinovat. Instanţa a dispus, de asemenea, că acesta nu poate exercita o funcţie a autorităţii de stat.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:voceavalcii.ro

Tanczos Barna despre efectele tarifelor comerciale impuse de SUA
Știri naționale 13 Aprilie 2025, 11:46

Tanczos Barna despre efectele tarifelor comerciale impuse de SUA

România trebuie să pregătească măsuri de tip plasă de siguranţă pentru protejarea industriilor care pot fi afectate de taxele...

Tanczos Barna despre efectele tarifelor comerciale impuse de SUA
Actele normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 9 aprilie 2025
Știri naționale 09 Aprilie 2025, 19:16

Actele normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 9 aprilie 2025

I. ORDONANŢE DE URGENŢĂ 1. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2022 pentru...

Actele normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 9 aprilie 2025
Bolojan: Tehnologia şi digitalizarea reprezintă cele mai eficiente instrumente pentru o reformă profundă
Știri naționale 08 Aprilie 2025, 18:57

Bolojan: Tehnologia şi digitalizarea reprezintă cele mai eficiente instrumente pentru o reformă profundă

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a transmis, marţi, un mesaj în deschiderea evenimentului Digital Innovation Summit...

Bolojan: Tehnologia şi digitalizarea reprezintă cele mai eficiente instrumente pentru o reformă profundă
Primele trei luni ale anului, marcate de tragedii rutiere cauzate de viteză
Știri naționale 07 Aprilie 2025, 16:15

Primele trei luni ale anului, marcate de tragedii rutiere cauzate de viteză

În primele trei luni ale anului, 55 de persoane și-au pierdut viața, iar alte aproximativ 100 au fost grav rănite în urma...

Primele trei luni ale anului, marcate de tragedii rutiere cauzate de viteză
Mircea Abrudean, la Paris: Aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic naţional
Știri naționale 01 Aprilie 2025, 18:24

Mircea Abrudean, la Paris: Aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic naţional

Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care efectuează o vizită oficială la Paris, luni şi marţi, a afirmat că...

Mircea Abrudean, la Paris: Aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic naţional
Astăzi, aniversăm ziua Evidenţei Populaţiei
Știri naționale 21 Martie 2025, 14:57

Astăzi, aniversăm ziua Evidenţei Populaţiei

Astăzi, aniversăm ziua Evidenţei Populaţiei, cu ocazia împlinirii a 104 ani de la înfiinţarea primului Birou pentru Evidenţa...

Astăzi, aniversăm ziua Evidenţei Populaţiei
Peste 6.200 de cereri de vot prin corespondenţă; perioada de înscriere s-a încheiat
Știri naționale 21 Martie 2025, 14:55

Peste 6.200 de cereri de vot prin corespondenţă; perioada de înscriere s-a încheiat

Peste 6.200 de cereri de vot prin corespondenţă la scrutinul prezidenţial din mai s-au înregistrat pe portalul...

Peste 6.200 de cereri de vot prin corespondenţă; perioada de înscriere s-a încheiat
„România în construcție”
Știri naționale 19 Martie 2025, 11:28

„România în construcție”

La Palatul Parlamentului din București, Sala Drepturilor Omului, începând cu ora 11:00, va avea loc conferința tematică...

„România în construcție”