CLICKPENTRUFEMEI.RO - Tratamente naturiste. Remediu cu ghimbir împotriva căderii părului
Oamenii iubesc ghimbirul. Foarte puține alimente sunt la fel de benefice și au proprietăți terapeutice pentru sănătate și frumusețe precum are această plantă tradițională chinezească. Este bogată în uleiuri esențiale, vitamine, minerale, antioxidanți și aminoacizi. De asemenea, este unul dintre tratamentele naturiste ideale împotriva căderii părului.
02 Februarie 2016, 12:33
Proprietățile ghimbirului pentru prevenirea căderii părului
Proprietățile ghimbirului asupra sănătății au fost cunoscute și apreciate încă din antichitate
În ceea ce privește proprietățile lui pentru prevenirea căderii părului și stimularea creșterii podoabei capilare, acesta acționează în moduri variate.
Ghimbirul are proprietăți naturale minunate pentru stimularea fluxului sanguin la nivelul scalpului, promovând circulația și ajutând astfel foliculii de păr și creșterea pletelor. Acizii grași din rădăcina de ghimbir sunt excelenți pentru îngrijirea părului subțire.
După cum știi deja, mătreața poate fi o cauză a căderii părului, iar pentru a preîntâmpina această problemă femeile cumpără tot felul de produse scumpe, pe bază de chimicale, care se dovedesc fie ineficiente, fie pot dezvolta diverse alergii. Ghimbirul, pe de altă parte, este un remediu excelent pentru eliminarea mătreții. Datorită proprietăților sale antiseptice naturale este suplimentul perfect pentru un păr sănătos.
Află cum să prepari o mască uimitoare pentru păr AICI.