CLICKSANATATE.RO - Ce afecțiuni ale pielii poți trata cu aloe vera
Aloe vera este una dintre cele mai bune plante care tratează aproape orice tip de afecțiune. Aloe vera conţine 20 dintre cei 22 de aminoacizi existenţi în structura corpului uman, inclusiv şapte din cei opt aminoacizi esenţiali, care nu pot fi sintetizaţi de organism.
09 Martie 2016, 13:10
De asemenea, planta mai conţine: vitamina A (carotenul), cu efecte benefice asupra vederii, şi vitamine din complexul B, indispensabile în buna funcţionare a celulelor nervoase (aloe vera este singura plantă care conţine vitamina B12).
Aloe vera conţine vitamina C (protejează organismul împotriva infecţiilor şi a efectelor stresului) şi vitamina E (previne instalarea aterosclerozei şi are un rol benefic în prevenirea bolilor cardiovasculare).
Aloe vera conţine peste 20 de minerale, dintre care amintim calciul, potasiul, fosforul, fierul, sodiul, magneziul, zincul, toate implicate în buna funcţionare a sistemului muscular şi a celui nervos.
Iată cum te poți folosi de această plantă miraculoasă!
Veruci
Ai nevoie de o frunză proaspătă de aloe vera și ulei esențial de arbore de ceai. Pentru tratarea unei veruci, asocierea dintre aloe vera şi uleiul de arbore de ceai face adevărate minuni. Tamponează veruca, până la vindecare, de 3 ori pe zi, cu o bucată de vată îmbibată în suc de aloe vera, pe care turnaţi o singură picătură de ulei esenţial de arbore de ceai. Schimbă tamponul după fiecare utilizare.
Urticarie
Pentru a împiedica urticaria să se extindă, dar şi pentru a favoriza vindecarea ei, trebuie să aplici prin masaj pe zona respectivă miez proaspăt de aloe sau suc de aloe vera, care este la fel de eficient.