CLICKSANATATE.RO - Trucuri ca să învingi canicula
Ştiai că există soluţii ca să păcăleşti gradele de afară? De exemplu, poţi bea apa cu sorbituri mici şi poţi mânca un iaurt în care ai adăugat câteva frunzuliţe de mentă.
08 Iulie 2015, 17:18
Ce bei?
Bun, ştim cu toţii: vara, creştem cantitatea de lichide. Dar cu cât? Dacă ştim că avem drumuri pe căldură sau că vom face un efort mai mare, specialiştii vehiculează chiar şi cinci litri de lichide!
„Cel mai bun lichid de hidratare rămâne apa. O moleculă de apă înmagazinează şapte molecule de căldură, astfel reglându-se temperatura internă a corpului”, precizează Jan Balotă, medic medicină de urgenţă. Pentru că prin transpiraţie se pierd multe săruri şi minerale, o alternativă bună la apa plată ar fi cea minerală.
În zilele cu cod roşu, poţi cumpăra de la farmacie săruri minerale, pe care le amesteci cu apă. Bea o cană odată (în cantităţile menţionate pe etichetă), atunci când te simţi deshidratat şi te ia cu leşin.