Ceaiul ca terapie. Cum și cât de des e bine să-l utilizăm?
Se ştie că unele ceaiuri sunt mai bune decât altele pentru anumite probleme de sănătate. În ce privește ceaiul ca terapie, puţini ştiu că eficienţa acestuia depinde de modul de preparare şi de momentul în care îl bem.
04 Octombrie 2018, 15:56
Ceaiul ca terapie – istorie și tradiție
În țări precum China sau Japonia, ceaiul face parte din cultura națională și este și până astăzi, preparat și băut într-un mod aparte, însoțit de o adevărată ceremonie care îi pune în valoare semnificația și importanța lui pentru trup și suflet.
Sursele specializate indică folosirea speciilor de plante pentru ceai după o uscare prealabilă într-un loc umbros. Dacă nu avem de unde colecta aceste plante, putem face rost de ele din magazinele specializate în comercializarea ceaiurilor. De obicei, pentru prepararea infuziilor se folosesc florile și frunzele plantei, care sunt adăugate în apa fierbinte și se lasă câteva minute. Specialiștii recomandă anume folosirea plantelor și mai puțin a pliculețelor, ale căror efectede multe ori lasă de dorit sau chiar ne pot face un deserviciu dispoziției și sănătății. Singurul avantaj al pliculeţelor constă în faptul că acestea sunt predozate şi există un risc minim de depăşire periculoasă a cantităţii recomandate de plantă la un ceai. Sunt de preferat filtrele speciale de unică folosinţă sau cănile cu infuzor din ceramică. Atunci când procuri ceaiul, verifică dacă pe etichetă se regăseşte lista integrală de ingrediente şi că printre acestea nu se găsesc şi aditivi sau arome artificiale. Acestea ar putea reduce din efectele benefice ale plantei respective.
Un alt aspect important este și temperatura apei. De cele mai dese ori, specialiştii recomandă ca apa pe care o adăugăm peste plantă atunci când preparăm o infuzie să nu fie clocotită, fiindcă poate anihila substanţele cu efect terapeutic. Cel mai indicat este după ce a fiert apa, să închizi focul şi să o laşi să se răcească trei-patru minute înainte de a o turna în cană, peste plantă. Excepţie poate face ceaiul negru, care se prepară prin adăugarea apei cu o temperatură aproape de punctul de fierbere.
În ce privește boala, afecțiunea pentru care bei ceaiul, nu ezita să apelezi și la sfatul medicului tău curant.
Ceaiul ca terapie – cum se prepară
Timpul de infuzare diferă în funcţie de tipul plantei și poate fi citit pe etichetă sau comunicat de către specialiști, însă, în cele mai multe cazuri, nu depăşeşte 10-15 minute. Acest interval este necesar şi pentru ca infuzia să se mai răcească, pentru că dacă bei ceaiul prea fierbinte, riști să-ți traumezi mucoasa gâtului sau chiar întreg aparatul digestiv.
Citeste continuarea pe CLUJMANIFEST